Londra si alte maruntisuri

 Salutari Cititorilor

Big Ben (sursa)

A mai trecut ceva timp, si a plecat si ultima mea colega de apartament, spanioloaica Almudena. Trebuie acum sa ma pregatesc pentru a intalni un nou set de colegi de apartament. Am primit de la conducerea caminului o foaie in care ma rugau frumos sa-mi pun toate lucrurile din bucatarie in cateva dulapuri, pentru ca firma care se ocupa de curatenie sa poate sa-si faca treaba. Am urmat intructiunile si am restrans totul. S-a mutat la scurt timp o colega, britanica pe nume Sharon. Ea statea in aparatamentul de langa mine, dar nu a mai putut sa-si prelungeasca contractul de inchiriere acolo pe motiv ca vor zugravil. Pare a fi destul de sociabila (desigur in limita britanica).

O alta colega a venit la cateva zile si a depus o tona de lucruri in camera comuna si a disparut pana azi (aprox 10 iunie), cand in cele din urma am facut cunostinta cu ea. Pana acum stau cu doua britanice si nici una dintre ele nu este alba. Nu am nici o intentie rasista cu aceasta constatare. Pe aici sunt o gramda de oameni la care o sa te uiti chioras ca ti se par indieni, sau asiatici si defapt sunt cetateni birtanici, pentru ca cetateanul britanic este o notiune foarte larga si inglobeaza o imensitate de oameni si de culturi. Cei care se laudau ca fac curatenie au asteptat o gramada de timp pana sa vina, drept motiv pentru care am curatat de capul meu dulapurile in care mi-am mutat lucrurile. Intr-un final, ei au venit si au dat cu aspiratorul.

Britanice

Saptamana trecuta (8-9 iulie), Silouana a venit in Manchester si nu avea unde sa doarma, asa ca m-am oferit eu s-o cazez. A venit dupa vecernie la mine, am sevit-o cu ceva pui la cuptor cu legume pentru ca asta gatisem in ziua respectiva si am stat si am citit impreuna (fiecare cate o carte) pentru ca eu trebuie sa ma ocup de dizertatie. Pe la vreo noua seara si-a dat seama ca o parte din medicamentele cu prescriptie pe care le ia pentru o infectie nu le avea. Am decis sa mergem la camera de garda. Nu stiu de ce, ea avea impresia ca nu vreau sa merg cu ea la spital, de parca as fi lasat-o balta sa se descruce. Am fost cu ea, si asistenta de acolo a fost cel putin amuzanta (nu era blonda): aveti reteta pentru a face dovada ca va trebuiesc aceste medicamente? la care eu: pai daca aveam reteta, mergeam direct la farmacie.

Asteptarea la control ar fi durat vreo patru ore, asa ca Siluana a decis sa se intoarca in Leeds. Am suit-o in penultimul tren si m-am intors la camin. Mi-a fost dat pentru a nu stiu cata oara sa vad specimenele care bantuie orasul la astfel de ore (vreo 10:30). Si totusi la ora aceasta, lucrurile erau mai decente si nu se comparau cu ceea ce am vazut in noaptea (la ora 1) cand m-am intors de la Edinburgh cand vedeam la fiecare pas britanice bete moarte desculte imbracate in rochite mici, baieti in patru labe vomitand, pe unul intins pe spate in timp ce cativa amici incercau in disperare sa-l scoale, etc. La ora zece jumatate, sambata lumea este orecum "decenta".

Au venit si restul colegilor de apartament (caci am inceput sa scriu pagina asta cu mult timp in urma). Unul dintre ei este Abdulah si vine din Yemen din cate am inteles. Stiu doar ca ii place sa cante din cand in cand la ora sapte dimineata, sambata si ca fumeaza (se simte in tot apartamentul si l-am prins intr-o zi fumand in bucatarie). A mai venit un coleg, Nicolas din Cipru. Este singurul coleg de apartament pe care il mai vad o data la doua zile. Nu prea are cultura generala caci nu-si stia bisericile pictate din sec XI aflate in partrimoniul UNESCO de pe teritoriul tarii sale. Este inginer si o sa mai stea in Marea Britanie vreo doi ani.

Platt-Field Park

Am fost in Londra de pe 15 pana pe 17 iunie si am stat in St. Alban's (un fel de Voluntari fata de Bucuresti) la familia Silouanei. Am ajuns joi seara la ea acasa. Mama ei a intrebat in mod formal daca ne e foame, Silouana a refuzat, dar eu totusi vroiam sa ma asigur ca nu ma trezesc la trei noaptea cu matele ghioraind asa ca am rugat-o frumos sa-mi dea orice are comestibil. Astfel am mancat paine cu unt si cu marmite (link) un fel de pasta cu gust de arsura si foarte sarata. Nu o recomand. Cealalta felie de paine a fost traditionalul : peanut butter and butter. Motivul pentru care am ajuns sa mananc marmite a fost acela ca i-am zis doamnei Harding ca poate sa-mi puna felia de unt cu sare, apoi ea a sugerat marmite, si pentru ca nu incercasem niciodata am zis sa vad cum e.

A doua zi, am plecat in Londra propriuzisa cu trenul care m-a costat 12£ in fiecare zi. Cu cei 12£ aveam dreptul de a merge in oras cu trenul inafara orelor de varf si apoi cu metroul sau autobuzul. Am vizitat Galeria Nationala de Arta, unde am vazut o gramada de pictori italieni, francezi si Turner. Ne-am intors dupa pranz, si pentru ca Silouana era foarte obosita am hotarat sa dormim. Cand m-am trezit pe la ora sapte seara, pentru ca nu mancasem mai nimic toata ziua, eram lihnita pana in punctul in care as fi mancat mai orice. Problema era, ca nu era nimic gatit in casa, asa ca m-am pus eu sa fac niste cartofi prajiti, fiind felul de mancare pe care stiu sa-l prepar cel mai rapid. Silouana a luat niste peste semi-preparat si congelat si l-a "gatit" la microunde ca sa il mancam cu cartofii prajiti. Daca in principiu nu m-am suparat (si nici nu era cazul) pentru faptul ca am fost servita cu marmite in seara precedenta, m-a deranjat un pic faptul ca am fost nevoita sa-mi gatesc de una singura intr-o casa straina in care eram oaspete. Dar poate ca pentru britanici se considera o mare onoare ca musafirul isi gateste singur mancarea, ca la restaurantele japoneze sofisticate.

Tot in seara aceasta a venit in vizita o prietena de-a Silouanei cu partenerul ei brazilian. Tot stand de vorba cu ele, am aflat de ce lumea nu prea ma lua in serios cand le ziceam: I have a boyfriend. Pe aici, faptul ca ai prieten nu inseamna nimic, este ceva foarte frivol si ca atare n-o sa-i opreasca pe "potentiali" sa se dea la tine. Pentru mine ca si romanca, tind sa ma simt ofensata daca un tip continua sa se dea la mine dupa momentul in care am zis ca am prieten. Astfel, trebuie sa incerci sa zici lucruri mai serioase cum ar fi: partener/a (relatie serioasa de lunga durata), logodnic/a (relatie serioasa de lunga durata cu posibilitatea de casatorie). Din punctul meu de vedere termenul partener ar fi fost mai bun pentru cuplurile de homosexuali, dar in fine.

Dna. Harding

Sambata, am vizitat The British Museum care este imens si pe care nu l-am terminat. E un fel de Louvru al Marii Britanii si contine atatea obiecte de valoare incat isi permit sa arunce intr-o vitrina laterala placi medievale de aur emailate de marimea si grosimea unei palme. Am vazut aici si o coroana care putea fi dezasamblata. Am observat uitandu-ma prin ceea ce am putut vedea in muzeu, o tendinta de a scoate in evidenta cai comerciale antice si medievale precum Drumul Matasii. Pot doar sa speculez ca este o incercare de a "descoperi" diferite tendinte actuale in trecut, numai ca uitam un lucru: pe drumul matasii se comercializau bunuri de lux, nu neaparat bunuri esentiale pentru supravietuire asa cum facem azi. Cum era faza cu carnetul de membru de partid al lui Burebista? (astfel aducandu-mi aminte de titlul unuia dintre cursurile ce se predau pe aici la licenta despre istoria antica si arheologie: Sclavie si feminism in Roma Antica). In seara acelei zile am mai mancat niste semipreparate congelate, dar de data asta, pentru ca ma hranisem mai bine in timpul zilei, am lasat-o pe Silouana sa se ocupe.

Duminica am rezervat-o pentru a ma plimba mai mult prin oras si pentru a-mi face o poza "iola" cu Big Ben. Am vizitat si Westminster Abbey, si pentru ca era slujba si i-am zis gardianului ca intram sa ne rugam, am putut vizita pe gratis. Un lucru pe care chiar numai in Marea Britanie il poti gasi se afla in biserica anglicana: ma uitam si admiram o icoana ortodoxa cu Fecioara Maria cu pruncul si pe fond auzeam o orga si imnuri aproape catolice. Dupa aceasta am fost intr-o biserica ortodoxa din Londra apartinand patriarhiei de Antioch asa cum apartine biserica pe la care ma plimb in Manchester. Am lasat-o pe ea sa aleaga biserica la care vrea sa mearga, pentru ca eu oricum n-o sa mai dau prea curand prin Londra. Dupa suljba s-a pus o masa pentru cei doua zeci de oameni care au mai ramas. In cele din urma am mancat ceva gatit si facut calumea, niste friptura cu sos si orez. In toate drumurile pe care le-am facut, am invatat-o limba romana, astfel am ajuns la forma de dativ a pronumelui personal, deci in principiu, stie sa zica ca ii e foame, in limba romana.

In tren spre St. Alban's

Ca si impresii generale, mi-am dat seama ca de pe teritoriul Marii Britanii, Manchester este un oras fain. Londra este prea aglomera si prea lipsit de identitate pentru mine, plus ca nu sunt multe lucruri in plus in acest oras fata de Manchester. Englezii nu au bancuri cu Sir si John, dar toti s-au distrat cand le spuneam astfel de glume. Familia Silouanei este o familie de speta buna, dar totusi m-a intrigat faptul ca Silouana se tot scuza pentru ca manca mancarea de la parinti.


Astfel inchei deocamdata cerandu-mi scuze pentru absenta.
Vrabiuta.

Edinburgh

Salutari cititorilor

Am avut o saptamana trecuta destul de alerta si interesanta. Prima jumatate a saptamanii am petrecut-o la biblioteca uitandu-ma dupa gravuri de William Blake. Am gasit destul de multe. Procedeul e foarte simplu, caut carti/editii de carti, care probabil au ilustratii facute de artist. Le comand in bilbioteca si ma uit daca au sa nu gravurile respective, apoi notez paginile si editia cartii.

Brew Dog Edinburgh

Intre timp s-a intamplat ceva cu coordonatorul meu de dizertatie, si mi-a trimis inapoi schita de capitol cu notatii si chiar a stabilit o intalnire pe 30 iunie. Asta probabil din cauza ca am alertat pe toti oamenii din departament cand nu a aparut. Oricum eu n-o sa cred ca apare la intalnire pana nu-l vad.

Joi am plecat conform planului la Edinburgh. M-am intalnit la gara cu cei doi colegi de facultate cu care stabilisem traseul si am luat trenul. E bine ca a fost un tren direct iar drumul cred ca durat vreo patru ore si ceva. In timpul asta, intr-un stil pur romanesc, le-am distrus baietilor planul de a-si asculta i-pod-ul tot drumul si i-am invatat cum sa joace Macao. Oricum ei nu stiau nici un alt joc inafara de poker. Ce m-a distrat foarte mult, a fost modul lor de a pronunta: M'cao. Am ajuns mai pe seara in oras si cum baietii nu-si luasera nimic de mancare pe drum, erau lihniti. Astfel, in mod traditional britanic am nimerit intr-un bar cu mancare unde ne-am luat masa de seara. Dupa masa, pentru ca i-am tras eu, ne-am mai plimbat prin centru inainte de a nimeri intr-un alt bar. Astfel am putut vedea orasul, care este foarte fain, e ca un Brasov la scara mai mare. Este plasat pe mai multe nivele pentru ca construit pe dealuri.

Astfel dupa ce am vazut centrul, in care baietii au admirat fiecare magazin de wisky, am gasit un bar foarte special numit: Brew Dog. Se pare ca este singurul din toata Marea Britanie, Brew Dog fiind o fabrica care produce....bere. Colegii mei si-au comandat o bere cu aproximativ 20% alcool. Eu mi-am luat ceva fara alcool pentru ca bausem deja o bere la barul in care mancasem. Astfel am petrecut seara de joi in miile de decibeli pe care ii asculti intr-un bar din Marea Britanie, si care nu vin de la muzica ci de la oamenii din jur care vorbesc extraordinar de tare.

Joshua

Prima zii de conferinta a fost cam obositoare din cauza dormitului cam prost in camera e patru paturi pe care o luasem. Mi-au placut foarte mult prezentarile a doi francezi datorita stilului familiar in care erau structurate. Colegii mei, care sunt britanici, au adormit pur si simplu la cele doua prezentari, ba mai mult unul dintre ei era sa se dea cu capul de masa. Dupa conferinta, desigur a trebuit sa mancam ceva. Din cauza ca strambau din nas la Doner-Kebab, am nimerit intr-un restaurant tailandez unde am mancat ceva cu pui (nu ma intrebati mai multe). Dupa aceasta, ne-am intors in Brew Dog, unde am gustat si eu o bere cu vreo 10% alcool. Era chiar buna, dar mai mult de una n-as fi luat. Aici am mai jucat niste M'cao unde Joshua a ajunsese la un moment dat sa aibe vreo 24 de carti in mana in timp ce eu si William cadeam pe jos de ras. (defapt eu cadeam ca William e britanic si nu stie sa se exprime)

A doua zi de conferinta a fost mai usoara, prezentarile erau mai generale si posiblitatea de a intelege in totalitate ce se zicea, era mai mare. Astfel colegii mei nu au mai adormit. Am plecat de la ultimele doua prezentari pentru ca nu s-au parut destul de puerile. Prima era despre un program de televiziune din anii '90 iar cealalta era pusa acolo ca sa fie: "De ce Moscheea Umayada din Damasc nu a devenit o universitate". Imi cer scuze ca sunt carcotasa, dar e ca si cum ai intreba: de ce Mitropolia din Bucuresti nu a devenit o universitate. Astfel ne-am luat talpasita, si am nimerit desigur intr-un bar. Am petrecut aici destul de mult timp apoi in cele din urma i-am convins sa luam niste doner-kebab. Pe drum inapoi spre Manchester, am mai jucat niste M'cao, i-am mai invatat si tabinet, dar nu prea am avut succes cu el pentru ca necesita calcule.

William

Astfel in Edinburgh am vizitat multe baruri si multe magazine de bautura, am vazut ca Scotia isi printeaza proprii bani care sunt destul de diferiti de lirele pe care le vezi in restul Marii Britanii si am stat de vorba cu acesti doi britanici afland mai multe despre cum au crescut si despre ce faceau prin scoala. Asadar am aflat ca la scoala la limba si literatura engleza fac William Shakespeare timp de patru ani, nu tu Dickens, nu tu Oscar Wilde etc. Cred ca daca la noi s-ar face doar Eminescu timp de patru ani, s-ar revolta profesorii o data cu elevii. Pentru ca nu erau foarte multumiti de cum se comporta britanicele, i-am intrebat: daca voi ganditi asa, atunci de ce cel putin 90% din britanice se comporta asa de (nici nu ma pot gandi la un ajectiv)? Imi ziceau ca fetele prin UK se iubesc atat de mult si sunt atat de dezechilibrate incat nu inteleg si refuza in general sa inteleaga. Ele merg pe ideea, ma culc cu X, apoi ma astept ca X sa vrea o relatie. Eu nu puteam decat sa ma distrez la auzul acestui lucru.

A trebuit la un moment dat sa le explic ca eu nu beau pana vomit si cad pe jos, mai ales din cauza ca sunt fata si din cauza ca in estul europei (oricare ar fi faima) totusi lucrurile nu stau chiar asa. Nu am intalnit pana acum vre-un exemplar la noi in tara, de orice sex, care sa bea pana cade pe jos in fiecare saptamana si sa nu fie considerat betiv, deci neacceptabil.

In drum spre Manchester, baietii s-au aratat interesati de injuraturile romanesti, astfel le-am dat vreo doua trei, pentru ca noi avem un arsenal considerabil. William mi-a zis: faptul in excursia asta am invatat jocuri de carti romanesti si injuraturi, este mai fain decat conferinta in sine. Desigur s-au ivit multe ocazii in care am facut schimburi de bancuri, cu blonde, cu tigani, cu unguri pe bancuri cu negrii, scotieni si pitici.

M-am distrat in Edinburgh chiar daca am vazut mai multe baruri decat orasul. Le-am mai explicat una, doua lucruri despre ortodoxie si s-au aratat absolut fascinati, mai ales cand le-am explicat cum si de ce ortodocsii isi fac crucea intr-un anumit mod. Stand de vorba cu ei, am ajuns la concluzia ca sistemul de invatamant pe care eu l-am absolvit este unul foarte bun. Pacat acum ca se tot aliniaza cu cel din vest.

Toate cele bune, Vrabiuta.

PS - mai jos am facut o filmare cu camera mea. Vizionare placuta.

Anul acesta vara a picat intr-o vineri

Salutare cititorilor

O gara

Am decis ca poate ar trebui sa scriu ceva mai des pe aici, doar ca sa stiti ca nu am murit. Dupa saptamana in care am facut coliva, am plecat in vizita in Wigan la familia cu care am ramas in Frankfurt peste noapte. Oraselul pare a semna cu suburbiile de pe langa orasele mari, aceleasi case de caramida rosie si acelasi tip de arhitectura victoriana. Am stat cu familia aceasta la pranz si am mancat pui cu legume la cuptor, reteta pe care am reusit apoi s-o reproduc. Cat am stat in sufragerie, televizorul era aprins si dat pe un post BBC pentru copii.Ce mi-a atras atentia a fost o emisiune cu un vanzator intr-o cafenea. Vanzatorul era homosexual si se comporta ca atare, adica fastacit si toate cele. Bine totusi ca nu era imbracat in transexual. Se pare ca astfel ii invata de mici, poate - poate cineva il ia drept model.

Am plecat din Wigan marti seara si m-am intors in Manchester. Trimisesem cu o saptamana inainte mail-uri profesoarei mele de arta islamica si coordonatorului meu pentru a programa niste intalniri. Cam asa e pe aici, daca ii prinzi cumva pe hol pe profesorii tai, sa nu cumva sa incerci sa discuti ceva ca ii deranjezi. Astfel, am programat intalnirea cu Dna Loosley. Coordonatorul meu nu mi-a raspuns, motiv pentru care i-am trimis luni mail-uri de pe adrese diferite, adica cu o zi inainte de a pleca la Wigan. Nu stiu de ce, dar ma asteptam ca pana marti seara sa gasesc raspunsul, dar am zis sa mai astept.

M-am intalnit joi cu Dna Loosley, si pentru ca profesorul meu coordonator inca nu imi raspunsese, am intrebat-o daca s-a intampla ceva cu dumnealui. Ea i-a trimis un mail si in cele din urma s-a gandit sa-mi scrie si a stabilit o intalnire. M-am dus, in cele din urma dupa vreo doua saptamani de asteptat. Primul lucru pe care mi l-a zis in momentul in care am intrat pe usa la intalnirea programata a fost ca el n-a primit nici un mail si ca poate am gresit eu ceva, ca el n-a gasit nimic. Acum, eu nu ma pricep foarte bine la tehnica, retele, internet, dar nici una dintre adresele folosite nu m-a atentionat ca mail-ul nu a fost trimis, iar dumnealui a reusit sa-mi trimita mail pe toate adresele, de pe adresa pe care eu trimisesem in van.

Coliva

La intalnire mi-a reprosat ca sunt in urma si mi-a zis sa scriu cateva mii de cuvinte pana saptamana viitoare pentru ca el e foarte ocupat si nu are cand sa ma mai vada. Acum nu ca sunt carcotasa, dar daca profesorii universitari sunt asa, la ce sa te mai astepti de la muncitorul de rand?

Trecand peste acest episod, acum cateva zile, pe 8, m-am intalnit cu o doamna care lucreaza in cladirea istorica a bibliotecii noastre, adica in Deansgate, unde se afla si cel mai vechi manuscris biblic datand sec II e.n. Aici se afla foarte multe manuscrise si carti vechi tiparite chiar de Gutenberg, inventatorul tiparului. Am avut ocazia de a vedea o biblie tiparita de acesta, carte decorata cu litere cu miniaturi. Am vazut si celebrul  portret al lui Shakespeare dintr-unul dintre volumele sale publicate in sec XVII. Eu si cu inca o colega canadiana o sa facem practica si ne vom ocupa cumva de clasificarea manuscriselor si printurilor facute de William Blake pe care le au in aceasta biblioteca. O sa existe si niste seminarii de formare cu diversi specialisti.

Pentru a trece la lucruri mai vesele, sa incep prin a explica titlul: a fost vara!!!! ieeeei!!! Am prins ziua de vara din Marea Britanie pe anul acesta intr-o vineri. (a se citi bancul: Un italian si un britanic, britanicul povesteste: In vara anului respectiv....
Italianul in intrerupe: care vara? voi cand aveti vara ca mereu e frig si ploua?!?!??
Britanicul: Pai in anul respectiv a picat intr-o miercuri...)

Astfel, in ziua de vineri (3 iunie) am avut si eu ocazia de a purta pentru prima data de cand am ajuns aici tricou. Era canicula, aproximativ 23 de grade celsius, britanicii nu mai puteau. Asadar m-am bucurat de vara si am plecat sa hranesc gastele din Plattfield Park, pasari care sunt asa de neinvatate cu taiatul si mancatul ca le poti lua in brate. Desigur, spre deosebire de ale noastre care scot cuvinte articulate, astea de aici sasaie intr-un mod sinistru.

Siluana la Lectie

Cam asa mi-am petrecut saptamana trecuta, iar saptamana aceasta voi incerca (cat mai am ceva timp) sa scriu cele cateva mii de cuvinte pe care mi le cere coordonatorul ca e ultima noastra discutie. Desi se mai fac coordonari electronice pe timpul verii, profesorul meu a refuzat categoric asa ceva pentru ca este ocupat (adica nu vrea si nu-l intereseaza). De chinuit pentru aceasta dizertatie, nu cred ca are rost, pentru ca atitudinea profesorului imi spune multe, oricum n-o sa trec mult peste 50% (maximum fiind deo 80%).

Siluana a plecat in Leeds sa munceasca, asa ca n-o mai invat limba romana, decat ocazional cand o sa mai treaca prin Mancehster. In rest, o sa ma duc la Londra la un moment dat pentru ca m-a invitat la familia ei care sta in apropiere. Intre timp, o s-o astept sa vina in Romania.

Vremea a revenit la normal, asa ca port dinou geaca, maneci lungi, basca si umbrela dupa mine, iar mai in josul paginii am atasat o mica filmare facuta de la geamul meu azi cand poua cu grindina.

Toate cele bune, Vrabiuta.

PS-imi cer scuze ca este cam mare debandada in ordinea intamplarilor.

Pierderea abonamentului si noi aventuri culinare

Salutari cititorilor.

Plattfield Park

A trecut ceva timp si deja ar fi bine sa mai povestesc ce s-a mai intamplat. Acum doua saptamani, duminica, cand ma intorceam frumusel de la biserica cu vesnicele autobuze cu etaj mi-a scapat abonamentul de 1000 de lei din buzunar si l-am pierdut in autobuz. A trebuit sa-mi cumpar biletul pentru al doilea autobuz pana la camin. Am sunat a doua zi la firma de care apartinea autobuzul cu pricina (stagecoach) si i-am intrebat de obiecte gasite. Prin mai multe legaturi si telefoane si duscutii care au durat in jur de cinci-spre-zece minute am aflat ca bieltul meu se afla in Stockport la depou si ca trebuie sa ajung la Stockport Bus Station. Am zis ca nu e problema si ca ma uit pe Google Maps si aflu exact unde trebuie sa ajung. Mare greseala....

Google Maps are probleme in a tine pasul cu schimbarile la traseele ce se efectueaza intr-un oras asa ca m-am dus la Picadilly ca sa iau un oarecare 67 care ajunge unde trebuie. junsa in statie nu am gasit autobuzul pe care trebuia sa-l iau asa ca m-am adresat functionarilor de la centrul de abonamente. Aici (pacat ca nu le-am facut poza dar cred ca nu aveam voie oricum) functionarii erau absolut identici: britanici, barbati albi, cu parul caruntit pe la vreo 55+ ani plus uniforme identice. Parca fusesera cu totii selectati dupa aspectul fizic, aveau si aceeasi inaltime. Oricum, unul dintre acesti 'pinguini' mi-a zis ca ar trebui sa iau autobuzul 192 si sa-l intreb pe sofer ca stie el unde trebuie sa cobor.

Autoportret in camera 3 iunie

M-am suit in autobuz, i-am zis soferului unde trebuie sa ajung si mi-a zis ca ma striga el cand trebuie sa cobor. Soferul a uitat sa ma strige, asa ca m-am plimbat fain frumos pana la capat si inapoi, si nu stiu ce s-a intamplat, de am avut minunata inspiratie sa ma ridic foarte aproape de statia la care trebuia sa cobor defapt si sa-l intreb cat mai e pana la depou. Asta a fauct ochii mari si a zis: Aaaa, tu esti din Manchester aici?!?!? la care eu: da, cat mai e pana la depou? Trebuie sa cobori la prima. Ce m-a amuzat cel mai tare e ca dupa ce ca din cauza lui am stat in autobuz o jumatate de ora in plus, ma mai si intreba: Dar tu aveai bilet pentru toata distanta? Te pomenesti ca mi-ar fi dat si o amenda daca nu aveam.

Am gasit depoul care avea niste usi imense ca deh, tot intra autobuzele astea cu etaj in ele si m-am dus la biroul lor si mi-au inapoiat abonamentul. M-am dus in statia principala (pentru ca pana la urma acel 192 nu ajungea in statia in care trebuia eu sa cobor ci la cateva strazi langa) si am vazut ca 42 are capat acolo si 42 trece pe Curry Mile langa care stau eu. Tot drumul inapoi a durat in jur de 35 de minute. Afacerea cu abonamentul pierdut a durat in total vreo patru ore de la iesirea din camin, dar am invatat sa fiu mult mai atenta cu abonementul ala care oricum mai e valabil pana pe 30 iunie.

Ca alta fapta mareata ce a efectuat-o acum o saptamana este faptul ca am facut coliva pentru ca a murit matusa mea. Dupa ce m-am invartit cu ingredientele pe care zisesem ca daca nu le gasesc nu ma apuc sa fac cu inlocuitori (traiasca super-market-ul indian Worldwide) am pus arpacasul la fiert timp de sase ore. Am facut coliva dupa o reteta greceasca adaugand la un moment dat elemente romanesti in compozitie cum ar fi zaharul pudra pentru ornat. Primisesem cu cateva seri inainte de la Alex (brtianico-iranianul) o reteta pe care cica o foloseste el. Partea cu fiertul sase ore, este introdus de faptul ca aici, ne avand foc si plita in general, nu pot sa fierb doua ore si apoi sa las sa stea cald timp de 5 ore pe soba. In general in Marea Britanie se cam poarta plita electrica cu care m-am jucat inainte ca sa invat ce setari ar trebui sa folosesc. Asa ca arpacasul a stat la plimbat timp de sase ore pana s-a evaporat mare parte din apa.

Avand in vedere ca a fost prima mea coliva, textura nu a iesit in tocmai cum trebuie, adica daca o puneam pe un platou intins nu ramanea fixa ci o cam luat la vale. Dar in rest, ca si gust mie personal mi-a placut iar colegii de apartament s-au topit dupa ea, mai ales cand au aflat cat mi-a luat in total 10 ore ca s-o fac. Grecoaica, care stia despre ce e vorba, a observat ca e un pic fluida coliva, dar i-a placut gustul. Am dus-o la biserica in duminica respectiva, iar parintele a facut slujba de comemorare.

Issues in Art Historical Practice (sem 1)

Saptamana aceasta, am avut noi probleme cu coordonatorul meu Dl. Trodd care a decis sa dispara. Am trimis intr-o joi un mail lui si unei alte profesoare cu care am discutat despre posibile teme de doctorat. Dumneaei mi-a raspuns si am stabilit o intalnire fix peste o saptamana. Dl. Trodd nu a dat nici un semn, astfel i-am mai trimis un mail luni. M-am intalnit cu acesta profesoara care a zis ca ma ia si pe mine in Siria daca se pototlesc lucrurile pe plan politic si printre altele am intrebat de coordonatorul meu. Se pare ca exista o practica frecventa a profesorilor de aici sa dispara, si apoi incepe secretariatul sa-i caute in disperare. Mi-a dat e-mail-ul mai multor persoane pe care sa le contactez in cazul in care profesorul meu nu raspunde ca oamenii respectivi sunt destul de buni in ai regasi pe acesti profesori care dispar.

In cele din urma mi-a raspuns acum doua zile propunand o ora si incercand sa scape de faptul ca a disparut zicand: Lavinia, we need to talk about your dissertation, can you confirm...bla bla bla. La care eu i-am raspuns: I am glad that you have received my e-mails and that you are alright....I will come and see you bla bla bla.

Postul acesta a stat mai bine de cinci zile pana la publicare, dar deja pregatesc un altul.

Toate cele bune de la Vrabiuta.

Biserica, petrecere, club si biblioteca

Salutare cititorilor

Poate ca ve intrebari ce legatura au cuvintele din titlu. Eh....ele au o legatura foarte stransa si povestea lor incepe cu vre-o saptamana si ceva in urma. De cand m-am intors in Manchester, tot ceea ce am facut a fost sa ma ocup de eseuri, asa ca timp de o saptamana si ceva am stat de dimineata pana seara sa scriu, sa recitesc, sa aranjeze informatiile. Nu ieseam din casa decat pentru paine si mancare. E bine ca imi revenisem din raceala capatata la venire asa ca am putut sa functionez in parametrii normali. In timpul acestei perioade ocazional ma gandeam la sistemul de biblioteca. Pe aici mai orice carte este imprumutabila pe o perioada de o luna. Exista sectie de high-demand din care poti imprumuta carti si pentru trei ore. Daca depasesti perioada de imprumut, esti amendat cu 50 pence pe ora. Cartile aflate intr-o astfel de sectie sunt cautate de foarte multi studenti, deoarece profesorii le cer la curs. Cartile care se afla la imprumut normal, le poti lua pentru o luna, si poti printr-un singur click pe internet sa reinoiesti imprumutul. Depasirea imprumutului te amendeaza cu 20 pence pe zi. Drept rezultat, unii studenti iau cate o carte si o tin pana la un an deoarece tot ce trebuie sa faca atunci cand trebuie s-o dai inapoi, este sa intri pe contul tau si sa dai "renew".

Withorth Park

Asta este sistemul pe scurt. Are bube, caci fara sa vreau am reusit sa fur doua carti din biblioteca. M-am intors din "vacanta" si m-am dus la biblioteca ca sa returnez cateva volume. Dupa ce le-am returnat, am verificat al camin, intrand pe contul meu, daca au fost scoase de pe lista. Mereu verific pentru ca nu se stie. M-am uitat si am vazut ca una dintre cartile pe care le aveam la imprumut (in consecinta si in camera) disparuse subit din lsita mea de imprumuturi. M-am uitat pe catalog si am vazut ca zice ca exista doua copii ale cartii respective pe raft. Am luat cota, si peste cateva zile am zis sa verific cate copii exista defapt pe raftul respectiv. Nu mica mi-a fost surpriza sa vad ca defapt exista doar o carte. Am stat si am rumegat un pic situatia si am ajuns la urmatoarele concluzii. Am luat cartea din biblioteca, altcineva a mai luat o copie. Acel cineva a returnat copia. Amandoua aveau acelasi cod de bare, deci sistemul a scos cartea de pe lista celui care trebuia s-o aduca mai devreme adica a taiat-o de pe lista mea. Cel care a returnat cartea, vazand ca nu a fost scoasa de pe lista lui, s-a dus la ghiseu cu chitanta si le-a aratat ca a returnat cartea. Astfel...a disparut un exemplar la mine in camera.

Asta nu e singura carte pe care am reusti s-o fur. In alta zi, in timp ce eram in febra scrisului, a trebuit sa plec pana la bibliteca sa mai iau niste carti. Una se afla la high-demand si alta la rafturi normale. M-am dus la cea de la rafturile normale, am luat-o apoi m-am dus la high-demand si am luat-o pe a doua. Cartile de la sectia speciala, au un sistem propriu de imprumut pe care l-am folosit, dar cele normale se imprumuta altfel. Am trecut cartea de la high demand prin sistem si am iesit din biblioteca. La camin, mi-am adus aminte ca am uitat sa trec cartea cealalta prin sistem si ca scannerele de la iesire nu m-au atentionat cu nimic. Astfel, o a doua carte a disparut la mine in camera. E bine ca o cunosc pe adjuncta bibliotecii caci cu prima ocazie o sa ma duc la ea cu ambele carti. Partea interesanta cu cea de-a doua carte e ca defapt, conform cotei pe care o are, ea nu exista in biblioteca. Probabil de aceea scannere-le nu au zis nimic.

Balci Plattfield Park

Marti pe 17 mai am predat eseurile si am avut o zi foarte interesanta. De dimineata am stat si am facut ultimele editari ale eseurilor. Am printat si am inmanat (ca aici nu se poate altfel) doua copii ale h'operelor. Am avut in cele din urma timp sa imi iau ceva calumea de mancare pentru ca de o saptamana tot stateam pe semi-preparate. Am dormit un pic pe la pranz si apoi am plecat la biserica de aici, la seminarul teologic care se tine in fiecare marti. Am mai stat cu cei de acolo si m-am intors in apartament, unde era petrecere. Fosese stabilita in prealabil pentru ca unul dintre colegii mei de aprtament, Krish a implinit 20 de ani, multi ani inainte. Astfel am stat la petrecere pana ne-am plictisit deoarece nu dansa nimeni. Ma intreb de ce se mai pune muzica daca nu se danseaza ca nu era muzica de-aia "de ascultate". Asa, eu si cu colegele ne-am decis sa mergem intr-un club si am nimerit la "Deaf Institute" (adica institutul surzilor sau de surzire). Am platit intrarea cinci lire, cam mult dupa parerea mea, si am stat vreo ora si ceva pana au inceput sa ma doara urechile datorita decibelilor din incapere. Am plecat singura de la club pentru ca cei cu care mersesem au mai ramas. Nu m-am dus inapoi in apartament deoarece stiam ca e inca petrecere asa ca am decis sa merg la biblioteca. Astfel la ora unu si ceva noaptea ma aflam in John Raynolds. Biblitoeca este deschisa non-stop in timpul sesiunii datorita sistemului cu cartele. M-am dus la etajul patru unde stiam ca exista canapele si am avut norocul sa gasesc una goala pe care am stat si am tras un pui de somn. M-am dus apoi pe la high-demand in cautare de un loc mai linistit de a dormi, dar nu am gasit canapea, in schimb am iesit de acolo cu Robinson Crusoe. Pe la doua si ceva am coborat la cantina bibliotecii unde mi-am luat un capuccino latte de la automat. Astfel am ajuns la concluzia ca automatele de la noi sunt mult mai generoase. Nu am cuvinte sa descriu cat de slaba si cat de apoasa era bautra.

Balci Plattfield Park

Deci iata-ma pe la doua jumate - trei noaptea, in biblioteca cititnd Robinson Crusoe si band apa cu miros (ca de gust nu se pune problema) de capuccino dupa ce fusesem la biserica, la petrecere si in club. M-am mai invartit prin biblioteca si apoi m-am decis ca ar fi cazul sa ma intorc la camin. Am venit, usa era incuiata dar nu si inchisa. Nu mai era nimeni, si era liniste. Se facuse deja vreo patru si ceva. Am facut un dus si a aparut si Krish un pic ametit. Mi-a zis o poveste despre o spanioloaica bisexuala de origina franceza pe care n-am inteles-o de loc pentru ca nu era foarte coerent. Camera de zi era in ultimul hal, sticle peste tot, cineva imi mancase o banana si jumatate din paine iar podeaua era lipicioasa. Krish mi-a zis ca nu-i vine sa creada ca e patru jumatate si sta de vorba cu mine dintre toti locatarii casei. De la el am aflat ca pe la unu si ceva (adica atunci cand am iesit si eu din club) au plecat cu totii din apartament cica pentru a merge intr-un club dar ca nu au ajuns ci ca s-au plimbat prin Manchester pana cand s-a intors. M-am culcat si eu pe la cinci jumatate in noaptea respectiva. Am dormit in jur de cinci ore pana cand m-am apucat cu Alexandra (grecoica) sa facem curatenie in camera comuna. A doua zi am mai stat de vorba cu colegii. Le-am povestit ce am facut eu spre oripilarea colegei mele musulmance are a izbucnit: Te-ai intors singura de la biblioteca la ora patru dimineata? Eu si la ora sapte eram speriata pentru ca daca e lumina nu inseamna ca e si in siguranta....Cateodata ma intreb daca oamenii nu se satura sa tot traiasca in frica. Oricum, succesiunea de evenimente de pe 17 mai a fost una cel putin inadita. A fost bine ca am putut dupa atata stres sa ma mai destind si eu un pic. Acum urmeaza sa scriu disertatia si anul o sa se termine.

In rest, aceasta postare a fost inceputa de mai demult, dar din cauza ca a murit matusa mea n-am mai continuat-o pana acum. Dumnezeu s-o ierte!

Cu bine, Vrabiuta.

Martie, Martisor....Anglia

 A fost o saptamana absolut superbe din punct de vedere meteorologic in Manchester (1-9 martie), n-a plouat de loc si a fost soare motiv pentru care englezii in bucuria lor tot puneau accent pe: we have such a nice weather these days!!! Cred ca la fiecare 15 minute le iesea pe gura o propozitie asemanatoare. Desigur acest post nu l-am inceput pentru a povesti doar despre vreme. Am plecat in iarna din Romania cu o punga de martisoare si fire pentru Anglia si pentru ca am intalnit mai putini romani decat englezi, le-am dat englezilor. reactile au fost impartite.

European Robin

Astfel, inarmata cu martisoare si ace de siguranta, mi-am facut documentatia (adica am citit mai mult despre traditie) si am plecat la atac. Pe intai martie am nimerit pe la biserica asa ca am inceput sa impart cucoanelor de acolo. In stil tipic englezesc, stateau foarte departe una de cealalta asa ca a trebuit sa explic fiecareia in parte despre ce e vorba. Deja m-am obisnuit cu reactia distanta pe care o poti avea de la englezi asa ca nu m-am mirat cand le auzeam rostind la fiecare doua minute: thank you incercand sa zambeasca cat mai larg.

Urmatoarele victime au fost colegele de apartament. Grecoaica stia deja despre ce era vorba asa ca nu a mai trebuit sa-i explic. Cica au si ei aceeasi traditie, nu stiu insa cat de asemanatoare e. Si spanioloaica stia despre ce e vorba, dar nu din cauza ca au si ei aceeasi traditie, ci pentru ca a avut o colega bulgaroaica cu un an inainte. Singura careia a trebuit sa-i dau explicatii a fost Sara, englezoaica de origina iraniana. Reactiile au fost oarecum similare cu cele ale cucoanelor de la biserica, numai ca de data asta zambetele erau ceva mai sincere si nefortate.

Krish Studiind

Cele mai bune reactii le-am primit in mod surprinzator de la vreo doi colegi de facultate si o profesoara. A doua zi (pe doi martie) am avut cursuri, si primul a fost cel de arta araba la care suntem inscrisi trei oameni. Azi m-am decis ca sa le dau si baietilor macar un fir rosu si alb ca si asa aveam o gramada si oricum in bucovina baietii sunt cei care primesc martisor. Astfel cand ne-am asezat inainte de curs, le-am inmanat martisorul si am inceput sa explic. Profesoara a avut o reactie destul de exploziva si expresiva, adica total non-britanica; se intelege, a pretrecut trei ani in Siria intr-o manastire.

La o saptamana dupa experimentul meu, am avut surpriza de a constata ca toti le-au purtat o saptamana (conform indicatiilor date). Mie mi se pare interesant acest fapt, deoarece la cum o luasera prima data (adica in sensul de amuzament) nu ma asteptam sa le tina. Sunt receptivi probabil datorita faptului ca nu au nimic in traditie pastrat care sa marcheze inceputul primaverii.

In alta zi, am avut in cele din urma ocazia sa fac ceea ce de mult imi doream sa fac si anume sa fac schimb de "subculturi" cu colegii mei de apartament. Astfel am aflat ca grecii au manele, dar sub alta denumire, iar subcultura spaniola este ceva mai elevata decat ceea ce se asculta azi in mod general in tara respectiva si anume: toti asculta house.Subcultura (sau tiganismul lor) este formata din oameni care sculta muzica stil anii 70. Deci ducandu-te in Spania, probabil vei dori sa stai cu tiganii care asculta muzica disco.

Rasarit la decolare pe 17 decembrie 2010

In alta ordine de idei, (ca deja de o saptamana tot scriu la postarea asta) m-am apucat s-o chinui pe o fata care vroia sa invete romana. Astfel, azi am invatat-o alfabetul si cum sa zica Buna ziua. Deci acum stie sa scrie si sa citeasca in romana.
 
Intre timp vremea revenit la starea normala de Mordor (adica fix de pe 9 martie a reinceput ploaia), ca nu cumva sa ma obisnuiesc cu luxul. Printre altele, mi-am ales subiectele pentru urmatoarele 12000 de cuvinte. Daca cu profesoara de arta islamica ma inteleg relativ in regula (ca stie cum functioneaza esticii) cu coordonatorul meu de dizertatie e mai greu. E britanic 100% si e specializat pe arta britanica, asta inseamna ca a mostenit mentalitatea de tip vestic, astfel, va trebui sa invat cu exactitate cum poti vorbi cu un britanic.

 Toate cele bune. Vrabiuta.

Capra vecinului e fancy

Salutare cititorilor

Am zis ca dupa atatea posturi anti-sistem m-am gandit sa enumar si cele trei-patru lucruri care imi plac in Marea Britanie. Dupa indelungi cautari si reflexii am gasit urmatoarele:

Natura statica cu mere'n aer

Primul pe lista si castigand detasat fata de absolut orice este magazinul Worldwide. Aici gasesti sute de produse cu care nu stii ce sa faci dar printre care poti sa dai de: malai, seminte, carne proaspata, cateodata 24 de oua la o lira, douazeci de kilograme de orez la 15 lire (oferta speciala pentru chinezi) s.a.m.d. Produsuele nu sunt totul in acest magazin, mai toti angajatii sunt pakistanezi sau indieni (un pic negriciosi oricum-cred ca ii alege special) si mai gasesti si muzica indiana kitchoasa, tip Bollywood care imi aduce aminte de manele, din fericire nu inteleg versurile asa ca e in regula; si oricum e mai bine decat house-ul cu care sunt bombardata la ASDA. Cred ca daca iei semnificatia versurilor din manele unele pot suna ok, ba mai mult acest gen de muzica se pare ca ii ajuta pe strainii care vin la noi sa inteleaga limba romana (conform blog-ului lui Sam cel roman din stanga paginii).

Un alt lucru pe care il ador aici sunt autobuzele cu etaj. E foarte interesant sa te plimbi cu ele mai ales cand ai ajuns pentru prima data in Marea Britanie si nu esti obisnuit cu traficul si ai impresia la fiecare pas ca o sa te ciocnesti de alte masini. In plus, ai impresia ca te plimbi cu un tir si pot face can' bancul ala cu politistii:
La parter petrecere, galagie, muzica....sus, nimic, linistie de mormant. In continuare cei de la parter petrec si fac galagie, joaca tot felul de chestii, bautura alea alea....sus, nimic. Cei de la parter tot stau si petrec pe cand aia de sus tac ca muti. Sergentul se decide sa vada ce se intampla cu cei de la etaj si urca si ii intreaba:
- Pai bine mai, colegii vostri stau si petrec de cand am pornit si voi nimic, ce se intampla?
- Pai sefu' va permiteti, voi aveti sofer acolo jos, noi nu...

Un alt lucru, si foarte important de altfel si care imi place foarte mult, sunt veveritele americane, gri si grasune. Unele sunt asa de grasune incat am auzit ca in Londra deja au probleme cu colesterolul si cu inima...Oricum, imi place la nebunie sale hranesc cu nuci, desi in prima faza au intentia de a fugi, astfel eu contribuind la problemele de sanatate ale veveritelor din Marea Britanie.

Alexandra (grecoaica)

Ar mai fi si faptul ca in general aici la camin raportezi o problema prin sistem si ti se rezolva in mod oficial in maxim o saptamana, nu stiu exact cum e cu caminele de la noi, dar presupun ca varianta mioritica e ceva la modul: nea Gigi!!! Am si eu o problema cu caloriferul!? Vine...iti rezolva sau nu, dar nu-ti zice daca ratat, ii dai de-o bere si toata lumea e fericita. Si desigur, trebuie sa mentionez ca daca esti fan George Orwell, poti avea tot felul de experiente de tip Big Brother (1984), prin gari, prin supermarketurile de tip vestic (gen ASDA), prin aeroport mai ales, la banca, pe strada in general...etc.

Si, in categoria capra vecinului e fancy, am inteles recent ca au marit bursa la doctorat la noi in tara si s-a facut in jur de 2000 de lei pe luna. Singura problema reala ar fi ca incep sa-ti dea banii de pe la sfarsitul lui martie inceput de aprilie, asa ca pentru amatori trebuie planificata bine chestia. Intre timp o sa verific mai in detaliu situatia.

Printre altele, am mai fost pe la facultate, am mai citit pentru cursuri. Volumul de citit pentru cursuri s-a diminuat semestrul asta dar asta nu inseamna ca am timp liber, acesta trebuie folosit pentru dizertatie si eseuri. Am reusit azi, in mod extraordinar sa gatesc peste la cuptor cu legume si cu piure deja depasind nivelul de paste cu sos de rosii. Am zis ca terbuie sa mai schimb meniul ca innebuneam numai cu supe si orez.


                                                                                        Toate cele bune, Vrabiuta.

UK facts

 Salutare celor care citesc.

Picadilly Gardens

Am reaterizat in UK cam acum trei saptamani. Daca tot a fost vacanta, deci mai putin stres, am inceput sa explor mai mult magazinele de mancare si imprejurimile. Astfel am descoperit destul de multe produse in super-market-ul meu preferat: Worldwide printre care se numara: branza cas, iaurt simplu foarte bun, dulceata ca facuta de bunica, paine pita la o lira 3 pachete (destul de ieftin) + ceva produse tip plafar, malai, seminte, etc. La ASDA am reusit sa gasesc paine de brutarie asa cum suntem noi romanii obisnuiti, acceptabila ca pret (70p) si ceea ce se numeste branza feta greceasca care nu este echivalenta cu ce avem noi in tara sub denumirea asta dar care merge de minune cu mamaliga. Am reusit in cele din urma sa gasesc sos de rosii care chiar pare a fi facut din rosii pe la Lidl perfect pentru paste. Trebuie sa mentionez faptul ca stau foarte aproape de Curry Mile si acest lucru are foarte multe avantaje printre care faptul ca am singura cofetarie din tot Manchester-ul in apropiere la care se gasesc baclavale, yumm.

Cum ma obisnuiesc greu cu ritmul facultatii, mereu prima saptamana e mai mult de acomodare pentru mine, indiferent de cat de mult am de citit. Bine asta nu inseamna ca stau degeaba ci scriu blog-uri...no way, stau si citesc cam vreo cinci ore pe zi, adica nu chiar opt. O sa-mi reintru in ritm in curand...sper.

Withworth Park duminica dimineata

O mica trecere in revista a vremii care imi aduce aminte de descrierile lui Tolkien despre Mordor si nu exagerez. In general este intuneric (sau o seara continua) cu rarele exceptii in care mai iese din cand in cand soarele. La acest intuneric de cele mai multe ori se adauga ploaia (de exemplu a plouat la un moment dat vreo 2 zile in continuu). Daca esti "norocos" si nu ploua, atunci e ceata. Desigur exista si situatia in care ambele lipsesc dar se poate adauga (asa cum este acum 7.02.2011) vant puternic si lapovita. La toate acestea se subintelege ca temperaturile nu vor trece de 5-6 grace celsius astfel astept cu interes vara, adica ceea ce britanicii numesc : the rainy season (sper ca n-au dreptate).

Stiu ca am inceput aceasta postare cu scopul de a relata anumite chestii pe care le uitasem in postarea anterioara dar nu-mi aduc aminte exact ce. De cand bantui pe aici, am avut placerea de a asista la trei botezuri (nunti cred ca vor fi pe vara) la biserica ortodoxa. Din acestea trei, doar unul avea fotograf si acela pentru ca se boteza un copil roman. Partea interesanta a fost faptul ca din aceste trei botezuri, unul era al unui adult probabil din Etiopia (era negru).

Intre timp am invatat si eu cum sa-mi folosesc propriul blog, asa ca am adautgat in stanga cateva link-uri. Am gasit un blog foarte fain al unui american care a decis sa se stabileasca in Romania in 2004 si a invatat si limba noastra pe care acum o vorbeste fluent. Mai jos, se afla blog-urile celorlalti aterizati cu bagajele pierdute (daca va aduceti aminte prima mea postare) care studiaza la Salford University.

Una dintre cladirile facultatii

Acum cateva zile colegele de apartament au venit cu alte colege, dintre care o nemtioaica pe care am recunoscut-o ca fiind din Germania din prima, fara sa-mi vorbeasca....probabil cele doua luni petrecute la berlin cand aveam 16 ani si-au spus cuvantul. Tipa fusese in Romania, in zona Transilvaniei, si-mi povestea foarte uimita ca tara noastra e sigura, si ca nu i s-a intamplat nimic (adica n-a fost atacata si omorata) si ca a fost chiar fain. La care eu eram ceva la modul : Duhh!!! (nu am zis nimic). E ceva mai greu sa gasesti oameni interesati de tara noastra inafara bisericii ortodoxe de aici. Cei de la biserica viseaza sa ajunga in Romania pentru faptul ca este o tara majoritar ortodoxa.

In alta oridine de idei, o alta observatie ar fi sistemul postal. Nu stiu exact ce se intampla, dar exista probleme destul de mari cu lucrurile trimise de la noi in tara in UK si invers. De exemplu: am trimis doua scrisori in tara undeva in noiembrie, nu au ajuns nici acum. Profesoara mea de Issues in Art Historical Practice (adica cursul ala despre nimic) trebuia sa-mi trimita ciorna de eseu inapoi cu indicatii si nu a ajuns. O colega de facultate, Liana, a trimis un pachet Mihaelei in Nottingham si al pachet catre altcineva in SUA. Cel catre SUA a ajuns intr-o saptamana, cel catre UK a ajuns in trei saptamani.

Vroiam sa-mi depun actele pentru permisul de munca in semestrul doi, dar mi s-a cam luat cand am vazut ca ia sase luni sa-ti vina + ca trebuie sa le dai un act de identitate in original si eu am lasat buletinul acasa....yep...smart me. L-am torturat pe Dan sa-mi trimita buletinul din Romania, pentru ca nu dau pasaportul caci altfel, nu mai pot pleca din UK pe 7 aprilie. Dupa ce absolv, am inteles ca pot sa-mi iau direct permisul albastru de munca, dar tot 6 luni dureaza ca sa ti-l dea. Mai vad eu ce fac pana atunci.

Withworth Park duminica dimineata

Cu facultatea, mi-am dat seama de ce se tot plang britanicii ca au prea putine carti in bilbioteca, pentru ca nu colaboreaza. De exemplu: am cursul de William Blake and the Victorian Age si suntem opt oameni inscrisi. Teoretic (sau cel putin la noi in tara) ar trebui ca o carte in biblioteca sa fie suficienta (mai ales ca proful ne da cate un capitol de citit din ea). Dar nu in vest....in vest, cineva se duce in biblioteca, ia cartea si o tine timp de o luna la el, ba mai mult, poate sa reinoiasca imprumutul la nesfarsit. Ceilalti....pauza. Deja mi-e dor de cum ne puteam organiza la noi in tara, unde un articol de 20 de pag ajungea la 25 de oameni cu toate ca exista un singur exemplar din el. Cine nu avea textul, insemna ca nu-l intereseaza. Mai tin minte ca in timpul sedintelor cu student representatives, studentii se tot plang de lipsa de posibilitati de comunicare cu profesorii, fara sa-si dea seama ca defapt au toate mijloacele la dispozitie si  problema lor este una culturala. Aici nu gasesti "grupuri" mai mari de doua persoane, un al treilea este vazut ca un mare inavadator dar cateodata ma distreaza sa-i stresez cu prezenta mea de est european.

Un alt lucru care ma distreaza ca est european, este sa ma uit la oameni cand merg pe strada. Daca romanii (ca in general fac mai toti acelasi lucru) de identifica ca o persoana care trece pe strada si pe care n-o cunosc si trec indiferenti mai departe, oamenii de aici au o altfel de reactie. De regula daca te uiti la ei cand mergi pe strada (si nu ma refer privire insistenta ci doar una fugara) reprezinti un mare stres si se comporta de parca ai vrea sa le iei viata. Stiu ca prin acest tic de a ma uita in timp ce ma deplasez pe strada, i-am intalnit pe Andreea si pe Toma, colegii de la istorie, pe Oxfor Road de Fresher's Week.

Cam atat pentru acum, Vrabiuta.

PS-imaginile sunt realizate pe film.

Termeni limita...detalii de sistem

Salutare tuturor

Leeds - arcada victoriana.

A trecut foarte mult timp de cand n-am mai scris pe blog. Trebuie sa marturisesc ca ultima luna din primul semestru a fost foarte agitata. A trebuit sa termin cu cititul pentru cursuri, sa ma apuc de eseuri, etc. Pe 16 decembrie, cu o zi inainte de a pleca in Bucuresti, am fost in Leeds pentru o conferinta in care vorbea si una dintre profesoarele mele, Carol Mavor. Am vizitat apoi orasul cu Marjorie, o colega de la master-ul de istoria artei in varsta de 60 de ani, si am fost prin ceea ce s-ar putea caracteriza ca primul mall. Adica am fost intr-o zona comerciala (nu de alimente de zi cu zi ci de lucruri mai alfel) construita undeva in sec XIX.

Marjorie in Leeds

Asadar, am plecat din Manchester pe 17 decembrie si am ajuns in Bucuresti in aceeasi zi cu 20 de minute intarziere si fara bagaj, dar a fost perfect. Nu stiu daca am mai mentionat, dar pe aici gasisem doi colegi de la istorie. Ei si-au luat bilet in aceeasi zi prin Frankfurt si trebuiau sa ajunga cu vreo trei ore inaintea mea si au ajung cu vreo patru zile in urma, sper sa ma intalnesc in curand cu ei ca sa iau povestea exacta. In ziua in care am zburat, vreo jumatate din aeroporturile din germania erau inchise, norocul meu chior a fost ca Duseldorf nu era inchis. Ei isi luasera prin Frankfurt iar in ziua plecarii, vreo doua zboruri din Manchester au fost anulate si din cate am inteles, au stat zece ore la coada si si-au schiimbat biletul ca sa zboare a 2-a zi prin Londra. Alegerea a fost una proasta, caci si zborul respectiv a fost anulat, asa ca iar au mers la aeroport. Nu stiu care a fost ultima schimbare, dar stiu ca a fost pentru luni.

Fresher's week poster sale Manchester

Astfel am ajuns in Romania si am stat o luna in "vacanta". Pun ghilimele pentru ca vacanta occidentala este mai mult pe hartie. Cineva acolo sus in facultatea noastra a pus termenul limita de predare a eseurilor imediat la iesirea din vacanta, adica atunci cand incepe perioada de examinare. Aici in Manchester si presupun ca si prin alte universitati din Anglia, nu stabileste profesorul cand vrea eseurile ci un mare atotcunoscator si atotputernic de sus. Astfel, profesorii nostri au primit eseurile exact la inceputul sesiunii si, nu ca as fi carcotasa, dar sunt convinsa ca au stat cu ele pe masa pana s-a terminat sesiunea, nu de alta, dar ei nu sunt obligati sa ne dea notele mai devreme de 4 martie. Ceea ce e un pic mult...de pe 18 ianuarie pana pe 4 martie.

Targ de Craciun Manchester

O alta problema la mine cu termenii astia limita, este acela pentru a depunde planul de licenta si anume 14 februarie. In conditiile in care vii dintr-o alta tara e cam greu ca pana in semestrul doi sa-ti cunosti profesorii...eu de pilda stiam trei. Astfel, am inceput sa le trimit mail-uri celor potriviti cu ceea ce vroiam sa fac la dizeratie si a raspuns unul, asa ca ma voi ocupa de Teologia in picturile lui William Blake (Ilustratie la cartea lui Iov). Din cate am inteles....ceea ce predau acum pe 15 februarie, este putin transformabil. Am incercat sa le atrag atentia nu e prea ok situatia in intalnirile cu student representatives, dar nu stiu cat a rezonat ceva.

Witworth Park Manchester intr-o duminica dimineata

Oricum, in saptamanile mele de vacanta autentica am fost pana in Nottingham la una dintre colegele mele de facultate. Am stat trei zile si am avut ocazia de a intalni mai multi romani acolo decat intalnesc in Manchester. Comunitatea este si mai mica si este unita de faptul ca exista o biserica ortodoxa romana. Oraselul e dragut si frumos, are parcuri mari, nu are la fel de multe muzee ca Manchester dar are arhitectura mai frumoasa. E ca orice orasel mai mic, un fel de Pitesti in comparatie cu Bucuresti. M-am intors duminica seara (30.01.2011) in Manchester, si luni m-am decis sa fac o mamaliga. Cu ocazia asta mi-am dat seama de ce invartitul mamaligii este trecuta ca un mestesug necesar fetei la maritat.....pentru ca e greu. Mi-a iesit cam cu gogoloaie asa ca l-am sunat pe tata pentru indicatii.

Withworth park Manchester dupa ninsoare

In rest, azi (2.02.2011) am avut si eu primele cursuri si se pare ca si acest semestru se anunta plin. In primul rand, in primele doua saptamani trebuie sa fac research outline, dar mai intai, trebuie sa aflu exact ce este acesta. Apoi la cursul de William Blake voi avea alte trei tone de material de citit saptamanal. La celalalt curs la care m-am inscris, si anume: Umayad Architecture, Castels in the Desert suntem 3 studenti, asa ca se anunta interesant. Profesoara se stresa azi ca dadea prea multe informatii, la care eu i-am zis sa stea linitita ca sunt obisnuita cu chestii foarte dure in privinta volumului de informatie pe care il poti primit in doua ore. Colegii mei de facultate stiu despre ce vorbesc.

Un pranz

Cu sistemul englezesc de acordare a permiselor de munca se intampla chestii dubioase. Pentru ca cica au avut mai multi aplicanti decat deobicei au schimbat destul de brusc procedura de acordare care dura o luna, si au facut-o sa dureze sase luni. Acest fapt a adus mari probleme Mihaelei (colega mea din Nottingham) dar daca va dori, o s-o las pe ea sa povesteasca. Un mare avantaj il am datorita faptului ca ma aflu in student representatives, si anume acela ca mai aflii cate ceva. Tin minte ca in zilele alea libere am fost la in intalnire destul de apocaliptica cu toti profesorii din departamentul de istoria artei. Discutiile implicau faptul ca se mareste taxa de la 3500£ la vreo 9000 si ceva, si ca trebuie sa faca ceva ca sa aiba studenti si anume sa mai reduca standardul de admitere....O alta problema care s-a pus a fost supravietuirea departamentului in sine, pentru ca universitatea se cam gandeste sa renunte...si solutia ar fi, unirea cu alt departament eventual istoria sau arheologia.

In rest, ma aflu iar in Manchester la datorie si trebuie sa fac rost de textele saptamanale pentru citit. Sper ca poate o sa reusesc sa mai scriu pe acest blog si sa nu-l mai las asa de gol. Mi-am luat biletele de intoarcere in de paste in tara.

Colega de Fresher's Week lucrand pentru Iluminaughty

Nota: toate pozele sunt facute pe film, le-am developat in Romania cand am venit de Craciun ca aici nu-mi permit asa ceva...+ ca am printat tot in tara multe poze si mi-am facut un album de familie pe care l-am luat cu mine.





Toate cele bune, Vrabiuta Migratoare.

Week-end la Bruxelles si Reading week

A mai trecut ceva timp....s-au mai intamplat lucruri:

Bruxelles

Dupa ce a venti Andrei in vizita, am plecat eu intr-o mica excursie la Bruxelles. Zborul din Manchester dureaza o ora. In total ajungi in 3 ore cu tot cu plecatul de la camin. O ora cu autobuzul pana ajungi la aeroport ca sa fii cu o ora mai devreme (ca deh…. e aeroport), si o ora cu avionul. Asa ca am ajuns si Andrei m-a asteptat la aterizare si am luat trenul catre hotelul lui. In general in Belgia gasesti vreo 2 limbi, una fiind un fel de flamanda-germana-olandeza si cealalta e franceza care sunt cam pe acelasi loc ca importanta. In capitala dai de germana si deabia a 4-a limba este engleza. Eu ma descurcam destul de onorabil in franceza, ratand desigur genul substantivelor : “C’est la dernierre radio?” (nu stiu sa scriu absolut deloc) 

Am vizitat muzeele, care sunt foarte interesante, spre deosebire de arhitectura moderna de sticla si beton care este oribila. Mi-a placut foarte mult muzeul instrumenteleor muzicale. Nu prea trageam sa ma duc acolo, dar, cum nu am reusit sa gasim “Muzeul de arta (fina)” am intrat la muzeul de instrumente muzicale. Am putut vedea instrumente din toata lumea si din toate timpurile. Unele semanau cu vapoare transatlantice. Aveau inregistrari cu instrumentele respective si pe masura ce te plimbai le auzeai. As fi stat pe acolo 10 ore doar ca sa ascult toate melodiile pe care le aveau. 

Bruxelles

Orasul in sine arata cam groaznic. O gramada de arhitectura moderna de sticla si beton. Au si o parte istorica cu o piata celebra, dar in rest, orasul e foarte obositor. Autobuzele isi incept programul de noapte la ora 8 seara si TOATE magazinele se inchid la 6 seara.  Vineri e seara de dezmat cu magazinele pentru ca unele se inchid la 7:30, asa ca pentru oamenii mai neseriosi. Ca turist in Bruxelles esti cam pierdut. E destul de prost semnalizat, dar e bine ca poti face rost de harti. Andrei a fost foarte bun ca navigator si a gasit destul de multe lucruri. M-am intors luni de la Bruxelles cu varza si cu ciocolata. Cica ciocolata belgiana ar fi faimoasa.

In oras aveai cateodata un sentiment de evul mediu (in ciuda arhitecturii). Acesta era dat in primul rand de faptul ca belgienii au in sistem foarte ciudat de ridicarea gunoiului. Oamenii lasa pur si simplu saci de gunoi pe marginea strazii saci de gunoi pe care ii ridica cei angajati sa faca asta. Al doilea motiv pentru care te simteai ca in evul mediu era faptul ca o data ce se lasa seara/noapte, straziile incep sa devina cam pustii, atfel pe la ora 8:30-9 seara te simti ca si cum ar fi 11-12, iar pe la ora 6:30-7 dimineata ai imresia ca e ora 4.(stiu de ora de dimineata pentru ca atunci am plecat spre Manchester)

In ultima zi de sedere, am mers intr-un orasel pe langa Bruxelles, si anume Gent. Foarte dragut orasul cu destul de multa arhitectura placuta. Dupa ce in ziua precedent vazusem o droaie de picturi de Bosch si Breugel, in oraselul asta veam vaga impresie ca ma aflu intr-una dintre ele sau ca eram in Austria in timpul craciunului (pentru ca peste tot vedeai decoratiile de Craciun agatate).

Gent-Belgia

M-am intors in Manchster in ceea ce se numeste Reading Week. Adica nu avem cursuri sau seminarii ci stam noi si citim si cercetam subiecte pentru minunatul eseu de 6000 de cuvinte. Astfel, mi-am petrecut saptamana spargand tiparele si anume citind. Mi-am ales si am vorbit cu profesorul meu pentru arta religioasa, sa scriu despre Biserica Densus din Hateg.  Cursul despre motedologia istoriei artei e cu susul in jos. N-am aproape nici o idee despre ce sa scriu, defapt nu prea stiu exact nici ce trebuie sa invatam la acest curs.

Astfel, azi (duminica) am decis sa iau o mica pauza si am fost cu unul dintre oamenii de pe la biserica intr-o excursie la Chatsworth (un castel apartinand unui duce care inca mai traieste si locuieste in el). A fost dragut, dar mai fain a fost ca am putut sa vad cum arata “la tara” in Anglia. Totul e plin de garduri. Sunt foarte paranoici cu proprietatea private, asa ca au ingradit cu piatra TOTUL. Cam pe oriunde mergi, daca te apuci sa umbli pe dealuri si poteci, sigur calci pe propietatea cuiva, deci esti pasibil de vre-o amenda ceva.  Castelul era dragut, si propietarii colectionau arta de ceva timp. Am putut recunoaste vreo 3 pictori celebri: Millais, se pare ca si Leonardo DaVinci (desi nu prea cred ca era un original pentru ca se aflat undeva pe hol, intr-un colt) si inca un Italian al carui nume l-am uitat acum. In rest, o droaie de tablouri, destul de academiste, executate de niste anonimi englezi.

Cam asa s-a terminat saptamana cititului, urmeaza saptamanile serioase, in care va trebui ca pe langa cititul obligatoriu pentru cursuri, sa si cercetez pentru eseuri. Adica pana acum m-am distrat…acum e timpul sa intram in treaba serioasa. 

Vrabiuta.

O oarecare rutina

Salutare dinou

York 2008 (25 grade celsius)

A trecut deja o luna de cand ma aflu aici si poate ar fi bine sa scriu si despre cateva detalii "tehnice". Am reusit sa-mi fac o oarecare rutina. Cele trei cursuri le am joi si tot joi mai trec si pe la thai chi. Deci este o zi cat se poate de plina. Ati putea zice apoi ca da....dar am o gramada de timp liber, neah!! Cam in fiecare saptamana am in jur de 300 de pagini de citit. Pentru saptamana viitoare intr-un mod mai exceptional o sa am 600. Intre timp se mai aduga faptul ca trebuie sa-mi mai gatesc din cand in cand, nu de alta, dar nu te atingi de preturile din localuri. O shaorma mica (intr-un sandwici) te costa in principiu 3£. Camera mai trebuie si ea curatata din cand in cand, ca mai intra praf. Nu ma intrebati pe unde intra intr-o tara cu atatea precipitatii.

Intre timp m-am mai intalnit cu niste colegi de la istorie care invata la Universitatea din Manchester si i-am invitat pe la mine. Am incercat sa fac o placinta care a iesit prajitura ca am pus prea mult zahar, dar nu s-au plans....probabil au fost draguti.

MOSI 2008

Zilele sunt mai mereu pline, pentru ca daca nu rezolv vreo problema cu banca sau cu datele date de universitate, stau si citesc in prostie. Zic in prostie, ca recent am citit doua carti fara sa am vre-un habar despre ce citeam. Se pare ca anul asta n-o sa am timp sa citesc altceva inafara de lucrurile pentru facultate. Oricum e bun cursul despre istoria religiilor, pentru ca este destul de concret spre deosebire de celalalt care se numeste: Issues in art historical practice, al carui subiect n-am reusit sa-l inteleg. Mai mult ma sperie ideea ca o sa trebuiasca sa scriu un eseu de 6000 de cuvinte despre ....ceva.

Profesorii sunt cam de toate tipurile, profesoara care ne preda metodologie, e americanca si e foarte generoasa La istoria religiilor, profesoara este foarte nemtioaica si te ajuta doar din cauza ca e obligata de reguli, sau cam asa mi-a dat impresia. Inainte de a-mi lua biletul pentru Craciun catre Romania, i-am trimis un e-mail pentru a afla cand e data limita pentru predarea eseului si nu stiu cum am facut, dar a reusit sa nu-mi dea nici o informatie asa ca m-am dus la celalalt profesor in orele de vizita (office hours - sa nu credeti ca e in spital) si l-am intrebat, si a aparut nemtioaica spunandu-mi ca mi-a raspuns pe mail. Am reusit intr-un final sa aflu de la cine ar trebui sa iau informatia: de la Kevin Little, care e un fel de enciclopedie a tot ceea ce se intampla in departamentul de istoria artei.

Suporterita 2008

Am mai socializat cu locatarii apartamentului. A venit fratele grecoaicei si cica o sa vina si varul ei. Apropos de adus familie pe aici, o sa vina si Andrei, si o sa-l iau de la aeroport....sper ca nimeresc. I-am facut rost de graunte (cereale fara gust) si cearceafuri asa ca o sa aiba unde sa doarma. Ca sa-l iau de la aeroport o sa trebuiasca sa ma trezesc pe la 9 dimineata ca sa iau autobuzul 43.

(27.10.2010) Cum zboara timpul.....postarea aceasta am inceput-o pe 17 oct. Intre timp l-am luat pe Andrei de la aeroport. A vizitat ceva din oras si a si plecat. Mi-a luat un radiator, deci am rezolvat problema caldurii si camera mea a devenit perfecta. Radiatorul cica ar fi cam ilegal sa-l folosesc, dar cu-i pasa? Sanatatea mea e mai importanta.

In general saptamana mea se termina joia, cand am cursurile, apoi urmeaza sfarsitul de saptamana format din: vineri. Vineri de regula imi fac cumparaturile si gatesc ceva si daca mai apuc, mai citesc. Sambata este zi de lucru, de citit si pregatit pentru cursuri. De regula este destul de mult de citit si desi cantitatea variaza de la o saptamana la alta, nu stiu cum reusesc ca mereu ratez sa termin totul. Mai trag o fuga din cand in cand pe la biserica ortodoxa cu slujba in engleza, unde gasesti englezi autentici dispusi sa schimbe vreo doua vorbe cu tine. Astfel mai aflu cate ceva despre sistemele din tara asta. In general, daca ai rabdare, pot deveni chiar un pic prietenosi. De regula imi petrec saptamana citind continuu si cam asta ar fi motivul pentru care am intarziat asa de mult cu aceasta postare.

Hale Station 2008

Oricum, cred ca o sa ma culc acum, ca e 4:30 dimineata....nu e nici o petrecere, dar am facut minunata greseala de a bea doua ceaiuri negre seara. Am stat de vorba cu cativa din baietii de la biserica, si deobicei englezii fac asta la un ceai, iar singurul ceai pe care il cunosc acesti oameni este ceaiul negru....Desigur te-ai astepta ca in Anglia, o tara atat de innebunita dupa aceasta bautura, sa aiba de toate. Nu este asa, alte tari au cu mult mai multe sortimente decat englezii.

Am pus poze din vizita mea din 2008, deoarece am fost asa de ocupata incat nu prea am mai facut poze. Oricum, aparatul meu digital moare incet incet, si in curand cred ca n-o sa mai pot nici sa-l deschid. Si-a cam atins numarul maxim de poze pe care il poate face.

Toate cele bune tuturor cititorilor.


Vrabiuta.