Dossius Vaselinus

Salutare cititorilor

John Ryland Deansgate Manchester

Acum o saptamana aproape doua a aterizat Dan dupa batalia cu nemtii pentru ca pana sa ajungi in Anglia treci prin Germania. Daca in general suntem obosinuiti cu imaginea poporului german, as in organizare, cel putin la capitolul aeroporturi au inceput sa cam dea rateuri. Deja nu mai este suficienta o ora si ceva pentru a schimba avionul, recomandarea ar fi cam o ora jumatate minim. Asta pentru ca :pana "parcheaza" avionul, pana vine autobuzul sa te ia, pana faci turul exterior al aeroportului ca sa ajungi in cladire, deja este mancata o jumatate de ora din program. Astfel a ajuns Dan in aeroportul din Munchen putand cu stupoare sa admire un vehicul blindat cu mitraliere (si nu de show pentru ca pustile erau acoperite cu huse) pe langa pistele de aterizare. Stau si ma intreb daca nemtii au devenit cumva mai paranoici decat americanii.

Deoarece  nemtii l-au pus sa mai treaca o daca prin securitate, Dan a ajuns la poarta cu cureaua in mana si a reusit sa prinda avionul catre Manchester. Personal nu am reusit sa inteleg logica unui nou filtru de securitate in aeroport dupa ce ca te-ai dat jos dintr-un avion caci se presupune ca ai trecut deja printr-o poarta de securitate. Eu am ajuns la aeroport cu o ora inainte, nu din intentie, ci din cauza ca autobuzul a facut o jumatate de ora pana acolo, desi trebuia sa faca in jur de o ora si ceva.  L-am luat de Dan de la aeroportul din Manchester si ne-am plimbat cu autobuzul pana la camin.

Padure Ilam

Sambata am decis sa iesim in oras ca tot turistul "sa ne distram". Asadar am ales locatia de maxima atractie si anume: Gay Village. Pe harta turistica este marcat ca o zona cu roz aflata in mijlocul orasului pe langa chei. Zona de altfel era foarte draguta, dar flancata de multe cluburi pentru homosexuali. Am intrat pe aleea principala si ne-a marcat peisajul uman. Tind sa zic ca fanii X-men, Mutant X si  eventua filmele cu zombie se vor simti foarte atrasi de personajele care se perinda pe aceste strazi. Locatia este una dintre cele mai populare din tot orasul, strazile fiind pline inca de pe la orele sapte seara. Eu am avut si minunata idee de a manca ceva, asa cam intrat intr-o shaormerie plasata in Gay Village. Am avut impresia ca am comandat shaorma, dar ce am primit nu stiu. Carnea era formata dintr-o pasta verzuie intarita la un moment dat si prajita. Macar cartofii erau buni, asa cam ocolit orice urma de carne si am mancat cartofi cu salta si sos de usturoi. A fost cea mai orobila mancare pe care am putut s-o gust de cand am venti in Manchester. Dupa ce ne-am ametit la propriu cu peisajul uman oferit de aceasta locatie, am plecat sa ne plimbam prin zona cu magazine.

Biserica Sf. Berthram

Aici cafenelele si locatiile faine se inchideau, deoarece era deja opt jumatate seara, si se deschideau cluburile pentru pitiponcareala de tip britanic. Pentru a zece-a mia oara am putut vedea britanice imbracate cat mai penibil posibil cu suncile revarsate prin costumatiile de strip-tease pe care le purtau. Dar cireasa de pe tort o formau diferite babe (femei cu varsta onorabila) cu parul vopsit roz, rosu, cu fusta mini si tocuri inalte, avand doi metri in diametru. Am ajuns la concluzia ca zona noastra, Curry Mile,  nu numai ca este cu mult mai interesanta, dar este in general populata de oameni normali. Astfel am decis sa data viitoare o sa iesim la o naghilea din apropiere.

Duminica, am trecut ca deobicei pe la biserica. De aici, un domn pe nume Paul ne-a oferit sa ne plimbe un pic prin zonele mai naturale a orasului Manchester si anume Macclesfield Farm si cateva dealuri din apropiere. Asadar am putut pentru prima daca de cand ma aflu in orasul asta ceva cu adevarat natural. Ne-am plimbat mai toata dupa-masa, fara sa fi mancat mare lucru in ziua respectiva si am ajuns la camin franti de oboseala.

Random Priest

Am fost in alta zi intr-o zona cu adevarat mai interesanta a Manchesterului si anume Castlefield. Aici sunt cateva baruri in care iti poti lua si o ciocolata calda, daca au. Ei o au pe lista, dar nu se stie daca o pot si servi. Am cmandat frumos cate o ciocolata calda la unul dintre barurile aflate pe aceasta parte a cheiului, si dupa ce am asteptat ceva timp a venit chelnerita sictirita si ne-a zis ca nu mai au si daca dorim altceva. Atunci am cerut sa ne aduca ceva latte-uri. Astfel am stat si am asteptat vreo 15 minute dupa care s-au decis ca ar fi dragut sa ne aduca comanda cu acelasi sctir. Tipa nu era est-europeana si nici asiatica. Prin partea aceasta de glob, oamenii nu stiu ce e o cafea, asa ca latte-ul respectiv era mai slab decat ceea ce beau la automatele noastre din facultate.

Sambata, dupa cum planificasem cu cateva saptamani inainte de a veni Dan, am fost la Ilam intr-un pelerinaj catre mormantul sfantului Bertram, ascet din sec VIII. Ne-a luat diaconul cu masina de la biserica pe la opt si ceva dimineata, deci noi a trebuit sa ne trezim pe la sase si ceva. Illam arata superb este Anglia pe care o stii din carti. Este un sat cu o biserica destul de veche, sec XVII din cate am inteles, folosita de anglicani. Preotii ortodocsi au imprumutat-o pentru liturghia cu ocazia sarbatorii Schimbarea la Fata. Au venit si vreo trei popi romani, inclusiv parintele Dan din Nottingham cu care m-am intalnit cand am fost in vizita la Mihaela. Am ramas destul de surprinsa ca la acest eveniment, cunosteam aproape jumatate din participanti, asta deoarece au venit si foarte multi romani, cei din Nottingham, cei din Leeds si cei pe care oricum ii conosteam de la St. Aidan's din Manchester. Mi se pare in continuare destul de interesant cum si acum in sec XXI biserica poate forma comunitati destul de stranse.

Blake Project 2011 (foto: Gwen Jones)

Locul este super fain si merita oricand vizitat, pacat ca se ajunge foarte greu prin astfel de zone, totul necesitand planificari atente cu ceva timp inainte. Slujba a fost foarte interesanta, am putut vedea petnru prima data in viata cum se tine o liturghie cu mai multi preoti, de diferite nationalitati. Nu credeam ca e posibil sa bagi atatia preoti intr-un altar. Ne-am plimbat prin paduricea din apropiere care era super amenajata. Cred ca si un orb putea sa strabata "poteca" aceea pavata. In rest am putut adimira pentru prima data in multi ani randunele. In general nu prea le-am mai vazut de vreo opt-noua ani in coace. Ne-am intors pe seara in Mancehster si Siluana a stat la noi. Duminica ar fi trebuit sa mergem la o mica plimbare cu bicicletele, dar din cauza vremii si a faptului ca eram franti si nu mai aveam mancare, am renuntat.

Astfel am petrecut ultimele doua saptamani. Acum va trebui sa ma axez bine pe dizertatie. Am cam terminat si cu proiectul William Blake. In ultima faza a proiectului, a trebuit sa ma uit atent la gravuri si sa imi dau seama de ce tip sunt. Astfel, la un moment dat din oboseala, am inceput sa ma filmez facand asta. Felicitari celor care au rabdarea sa se uite la toata filmarea.

Toate cele bune, Vrabiuta.

PS- Dossius Vaselinus - se presupune ca a fost generalul roman care a cucerit locatia Gay Village
PSS-Titlu sugerat de Dan.

Aventuri in tara nimanui

Salutare celor interesati

Camera de hotel

Dupa cum unii si-au dat seama, s-a terminat "vacanta" de Paste si a trebuit sa ma intorc in Manchester. Daca de regula la ducere spre Romania nu prea am intampinat probleme, se pare ca la revenirea in Manchester in doua din trei situatii am avut ceva dificultati. Aventura a inceput pe 3 mai, cand, conform programului, m-am prezentat la aeroport cu o ora si un pic inainte de decolare. Am vazut ca avionul meu spre Frankfurt are din start o intarziere de 30 de minute. M-am consultat cu operatorul Lufthansa, si mi-a zis ca totusi as avea sanse sa prind legatura care acum se redusese la 30 de minute. M-am dus la poarta (aeroportul a fost marit asa ca avem acum mai multe porti) si am vazut cum a aterizat avionul si oamenii au iesit din el. Fiindca era un geam mare, puteam sa vad cum descarca bagajele si cum le incarca pe ale noastre, cum pun combustibil in avion si toate cele.

Au mai intarziat un pic la imbarcare, dar de regula nu e nimic, fiindca avionul mai recupereaza in zbor. Ne-am suit in avion cu totii si pilotul ne-a anuntat ca o roata este stricata si ca trebuie sa mai stam in jur de 40 de minute ca s-o schimbe. Ieeei!!! Se dusese legatura mea. Dupa ce operatiunea s-a terminat, am mai asteptat inca o ora jumatate in avion ca sa primeasca permisiunea de aterizare in Frankfurt. Se pare ca batea vantul cam puternic si ca inchisesera una dintre piste. Astfel, majoritatea avioanelor erau intarziate. Asadar cu o intarziere de doua ore si jumatate la decolare am ajuns in Frankfurt. Ca sa existe intr-adevar cireasa de pe tort, nu stiu ce a facut pilotul, sau ce greseala s-a strecurat, cert este ca tubul care trebuia sa fie atasat pentru a iesi din avion, nu mai nimerea usa avionului. Pentru ca vreo 80% din pasageri erau romani, lumea a inceput sa rada cand pilotul a anuntat ca au probleme tehnice si ca vor aduce scari. Nemtii care se aflau prin jurul meu aveau o figura cat se poate de serioasa si suparata (probabil din cauza ca problemele s-au dovedit a fi pe teritoriul lor).

Am ajuns in aeroport in cele din urma si am dat cu ochii de panoul de zboruri. Vreo 95% din ele aveau intarzieri de cel putin 40 de minute. M-am dus la ghiseul Lufthansa pentru a lua urmatorul avion. Mi-au dat in prima faza un bilet pe stand-by pentru avionul de ora 10 seara. Era oarecum logic ca la cate intarzieri aveau, aveam ceva sanse sa prind un loc. Dar norocul nu a fost nici de data asta de partea mea. Din cei 10 oameni care erau pusi pe stand-by dintre care 9 romani, doar 5 au prins loc (dintre care 4 romani). Astfel am ramas inca 5 care am fost trimisi la hotel, dar aventura nu se termina aici. Mai intai s-au ocupat de o familie care avea un copil de 4 ani, apoi de mine si de inca un tip pe la vreo 40-50 de ani. Vroiau si de data aceasta sa-mi dea bilet pe stand-by, dar am realizat ca trebuie sa ma razboiesc cu ei, asa ca am insistat sa-mi dea bilet la un avion in care mai exista loc. Si culmea....s-a facut loc si mi-au dat un bording pass cum trebuie.

Romanul al carui nume nu-l cunosc

Am mers la hotel, care se afla vis-a-vis de aeroport si la care ajungeai mergand printr-un tunel, am stat inca vreo 30-40 de minute la receptie pentru ca era o coada imensa, si ne-am dat cu totii intalnire a 2-a zi la ora 9 dimineata la micul de jun care era inclus. Hotelul era destul de luxos asa ca am impresia ca Lufthansa a pierdut o gramada de bani cu intarzierile. Am mancat ceva de seara, cat mai puteam ca de stres si oboseala nu prea mai intra nimic, si m-am dus sa-mi folosesc cele 30 de minute de internet pe care le aveam ca sa trimit un mesaj, destul de haotic scris din cauza tastaturii nemtesti, profesorilor mei, pentu ca nu mai ajungeam la cursuri a doua zi.

Pe la ora 1 noaptea m-am bagat in pat, nu inainte de a-mi spala sosetele si a le usca cu foenul. Nu prea am dormit in noaptea respectiva si m-am trezit in timpul noptii transpirata toata, cu ceva frisoane si cu caile respiratorii iritate, asta probabil din cauza ca nu se putea deschide geamul de la camera si te bazai pe un sistem de ventilatie pentru a avea ceva aer. Am luat micul de jun cu noile mele cunostinte din Manchester, familia Dascalu si tipul a carui nume nu-l cunosc. Ne-am dus la poarta si am stat linistiti si am asteptat imbarcarea. Problemele mele nu s-au terminat nici aici. Avionul fusese overbooked si dinou nu aveam loc in avion. Operatorii Lufthansa mi-au zis foarte senini ca defapt s-a comis o greseala si eu nu am bilet la acest avion si ca trebuie sa ma "debarcheze". Moment in care mi-a sarit tandara si le-am facut scandal ca nu ma intereseaza, ma trimit in Manchester ca nu e vina mea ca sunt in situatia asta si ca am deja o inarziere de peste 12 ore. Dinou, intr-un mod miraculos s-a facut loc si am ajuns in avion. Defapt operatorii anuntasera ceva compensatii pentru cei care renunta la locurile lor. Eu nu puteam face asta (si nici n-as fi vrut la cat de obosita eram) pentru ca oricum defapt nu aveam loc.

Am aterizat in Manchester, mi-au venit si bagajele si am luat un taxi pana la camin pentru ca de oboseala si stres nu mai puteam nici macar sa-mi duc ghiozdanul. Dupa toate peripetiile m-am ales cu o experienta care in ziua de azi devine din ce in ce mai frecventa pentru ca daca intarzie la un moment dat un avion, legaturile stau si asteapta astfel intarziind si ele si creandu-se un fel de lant de intarzieri. Am mai capatat niste cunostinte in Manchester cu care voi tine legatura si cu o raceala zdravana de la toate aparatele de aer conditionat de peste tot (inclusiv cel din camera de hotel). Ca regula de baza ce se practica, companiile aeriene o sa incerce in tot de-auna sa-ti dea minimul absolut, desi poate tu ai dreptul la mai mult, si daca nu pui piciorul in prag nu seei nu se streseaza.

Macaleandru Withworth Park

Cam asta a fost treaba cu peripetiile din terminal ( atunci cand te afli in terminal nu esti defapt in nici o tara). Astfel de aceea am pus acest titlu:Aventuri in tara nimanui. Seara am petrecut-o uitandu-ma la filmul: The Terminal cu Tom Hanks, ca sa aprofundez problema, poate mai in colo o sa ma uit si la Up in the air.

Toate cele bune de la Vrabiuta.