Se afișează postările cu eticheta comunitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comunitate. Afișați toate postările

joi, 29 septembrie 2011

Culmea Civilizatiei

Salutare cititorilor

Nu m-am intors in Marea Britanie, dar aceasta va fi postarea de incheiere. Am gasit intamplator pozele lui Maciej Dakowicz facuta in Cardiff un orasel in sudul Marii Britanii cu aprox 340.000 de locuitori, un fel de Brasov de la noi (care are vreo 278.000 de locuitori). Manchester are aproximativ 2,6 milioane de locuitori. Scenele surprinse de acest fotograf sunt foarte comune si de multe ori mai dezolante in orase mai mari precum Manchester. De regula, in vest exista o intreaga tendinta de a arunca gunoiul sub pres si de a face reclama pozitiva, dar realitatea este cu totul alta. Eu nu am avut curajul de a iesi pe strada si sa fac poze oamenilor asa cum a facut-o Maciej Dakowicz de frica sa nu patesc ceva cu adevarat grav. Nici in timpul zilei nu era mai insiguranta sa faci astfel de poze, desi nu de putine ori am putut vedea oameni cu sange pe fata. Astfel, imaginile mele s-au rezumat la obiecte de arhitectura, plante si oameni normali.

Imaginile pe care le postez acum sunt o selectie din toata galeria fotografilui, si reprezinta scene tipice de vineri si sambata seara. De regula ca turist nu iei legatura cu asa ceva prea mult, deoarece te plimbi in timpul zilei pana nu mai poti si seara te culci. Stand acolo cel putin cateva saptamani, fiind nevoit de a face cumparaturi la magazinele lor, de a incerca sa te mai relaxezi in localurile din zona, te aduce fata in fata cu astfel de scene. Mizeria fizica si umana din oras este ceva firesc, apartine locului, frica de a iesi dupa lasarea intunericului sunt fapte cotidiene. Cu toate camerele de supraveghere nu se imbunatateste siguranta orasului ci creaza un fel de paranoia. Un amic care a fost in SUA zilelor noastre imi zicea: "Civilizatia se vede dupa constiinta oamenilor, unde libertatea maxima se atinge fara camere de supraveghere. Singura camera de supraveghere este constiinta omului."

foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz(travestitul clasic)

foto: Maciej Dakowicz(Pitzi in actiune)

Betivul clasic foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

La o discutie romantica foto: Maciej Dakowicz

Scena clasica foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

Duduia nu facea trotuarul e doar englezoaica clasica dupa lasarea serii (foto: Maciej Dakowicz)

foto: Maciej Dakowicz

Libertate sau Libertinaj? foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

Bun hamburger-ul dat afara (foto: Maciej Dakowicz)

foto: Maciej Dakowicz

Autorul tine sa precizeze ca o astfel de imagine este mai rara, dar in Mancehster era destul de frecventa. (foto: Maciej Dakowicz)

Nu e homless. foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

Si generatia veche se "distreaza". foto: Maciej Dakowicz

Mereu m-au uimit cum pot trata cu atata indiferenta muntii de gunoaie. foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

Sincer nu stiam ca exista si barbati gonflabili, dar am aflat in UK. foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

foto: Maciej Dakowicz

Inainte fetele gateau ca mama, acum beau ca tata. foto: Maciej Dakowicz

Mai trebuie comentariu? foto: Maciej Dakowicz(probabil made in Gay Village)

Imaginile nu sunt trucate. Ele pot fi realizate in maxim trei seri de iesit in oras doar curaj sa ai. Aici gasiti toata galeria fotografului: http://www.flickr.com/photos/maciejdakowicz/sets/1391696/ .

Toate cele bune, va multumesc ca urmariti blog-ul.

Vrabiuta ne-Migratoare.

marți, 22 martie 2011

Comunitate de romani si intamplari

Salutare tuturor.

Rasarit decolare 17 decembrie 2010
Aceasta va fi probabil ultima postare inainte de "vacanta" de Paste. Lucrurile se desfasoara destul de monoton pe aici, m-am apucat de ceva eseuri si cam atat. Intalnirea cu profesorii mei pentru a discuta despre eseuri a fost interesanta, cel putin cea cu dl. Trodd (profesorul meu la cursul de William Blake). Vin frumos in orele dumnealui de program cu publicul si intru in birou si ma intampina cu: make it quick, I am waiting for somebody. N-am zis nimic, defapt am ignorat informatia si m-am apucat sa-i povestesc ce doresc sa fac pentru eseu si mi-a dat niste autori pe care ar trebui sa-i citesc. Nu mica mi-a fost surprinderea sa imi dau seama la plecare ca defapt nu venea nimeni. Oricum, din cate am mai vorbit cu colegii mei, la mine a fost faina situatia, chiar am scos doua trei propozitii pe gura. O colega cica s-a vazut cu profesorul, el a vorbit vreo zece minute in continuu si pe urma a dat-o afara.

Intre timp, am mai gasit lucruri cel putin "interesante" pe internet (defapt articolul a aparut in ziarul tiparit si eu l-am cautat pe internet), cum ar fi acest articol, care zice ca drepturile homosexualilor ar trebui sa fie mai importante decat drepturile crestinilor (in the case of fostering arrangements at least, the right of homosexuals to equality “should take precedence” over the right of Christians to manifest their beliefs and moral values.) In rest va las pe voi sa va uitati si sa cititi si sa judecati. In timp ce il citeam, ma intrebam cand va ajunge vestul sa fie cu adevarat tolerant? ca daca nu persecuta una, atunci persecuta alta....Probabil in curand vom ajunge ca pe vremea romanilor sa ne ascundem in pesteri daca o tin tot asa. Mi-am amintit de un alt articol scris de Bradut Florescu, unul din "vechii" publicitatii romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda. Am adaugat blog-ul lui in lista din dreapta acestei pagini, recomand sa cititi macare cateva randuri din ce scrie.

Mihaela in Galeria de Arta din Manchester
Oricum, lasand scenariile apocaliptice demne de un film regizat de Steven Spielberg sa revin la situatia mea de aici. A venit in vizita in Manchester ambasadorul Romaniei in Anglia, dl. Jinga. M-am dus doar din cauza ca a venit Mihaela tocmai din Nottingham pana in Manchester pentru eveniment, asa ca eu am fost acolo ca sa ma vad cu ea. A avut loc o mica discutie cu studentii romani din Manchester, apoi a avut loc cica o dezbatere pe tema Romania si U.E. la care au fost prezenti si britanici. Zic ca cica a fost dezbatere, pentru ca in principiu ca si romani avem impresia ca vesticii fac prezentari super dinamice, super interactive, vorbesc si dezbat pe teme porfunde de te pierzi in neant.....nu-i deloc asa. Pe aici, n-am vazut un britanic care sa nu prezinte citind de pe foi chiar daca e profesor universitar si cand zic citit, ma refer la citit cuvant cu cuvant nu doar cateva idei notate pe o foaie. Dezbaterea asta care a fost organizata de unul dintr cele mai prestigioase cluburi de dezbatere din U.K. a fost un fleosc fleosc, totul rezumandu-se la intrebari adresate domnului Jinga. Desigur, de cand sunt aici am vazut o persoana care nu a prezentat ceva citind de pe o foaie si aceasta a fost domnul Jinga.

Ziua respectiva de luni (cu vizita ambasadorului) a fost foarte faina pentru mine, pentru ca am apucat sa mai stau de vorba cu cativa romani (adica cu oamenii veniti din Nottingham). M-au intrebat cum e cu comunitatea de romani din Manchester si le-am zis ca: da, exista multi romani in Manchester dar nu sunt o comunitate. Locul in care aceasta s-ar fi putut forma cel mai bine ar fi fost biserica, dar acum cativa ani, o adunatura de romani s-au decis ca ar fi fain sa aduca un preot roman si sa faca o biserica. Nimic rau in asta, numai ca s-au decis sa faca biserica aceasta in apropiere de Leeds, adica la vreo 45 de minute inafara Manchesterului. Ca si student, nu-mi este la indemana sa strabat acest drum in fiecare duminica, astfel eu rezumandu-ma la a vizita biserica ortodoxa engleza care se afla la vre-o ora de mers cu autobuzul de mine. Eu le-am mai amintit studentilor romani cu care ma mai intalnesc pe aici de existenta aceasta biserica, dar invitabila intrebare era: si vin si romani seniori (adica romani care stau in UK de vreo 3-5 ani cel putin) pe la biserica? Eu la ziceam: pai aia se duc in Leeds. Si astfel, o comunitate de romani in Manchester nu prea se formeaza. Studentii ar avea nevoie de indrumare din partea seniorilor de aici, dar daca ei nu prea apar in Mancehster nu ai cum sa-i intalnesti. Am incercat sa le zic seniorilor ca e un pic contraproductiva chestia cu alt oras, dar nu prea ai cu cine vorbi. Astfel le-am explicat celor din Nottingham ca se intampla de nu exista o comunitate ca la ei.

Withworth Art Gallery
Intre timp, am mai invatat-o pe Silouana ceva romana. De data viitoare cred ca o sa trebuiasca sa trec la conjugarea verbelor la timpul prezent, sugestii? Momentan trebuie sa memoreze verbele "a fi" si "a avea" la prezent, cateva numerale si cateva propozitii conversationale. Am invatat-o pronumele de politete, si vreau sa zic ca a ramas absolut blocata cand i-am zis ca acesta este: dumneavoastra. Concluzia a fost: e la fel de complicat si lung ca Dumnezeu....prea multe litere si silabe. Intre timp, dupa ce am mai stat de vorba cu unul dintre baietii de la biserica (Alex) pe care il admiram ca e un englez cult, care stie limbi straine si e interesat de istorie si arta, am aflat ca defapt e pe jumatate iranian, ca tatal lui de acolo vine.....si eu care aveam oarecare speranta pentru acest popor al lor care momentan nu are o identitate ci doar consumerism.

O intamplare cel putin amuzanta a fost aceea ca am primit un e-mail ca mi s-a schimbat zborul catre Romania pe 7 aprilie. A trebuit sa sun agentia prin care imi iau bilete, si mi-au zis ca s-a mutat unul din zboruri si ca as putea pleca la 6:50 dimineata cu ajuns la 10:30 seara in Bucuresti cu schimbare in Munchen; la asta eu le-am zis: pai nu tin neaparat sa schimb in Munchen, nu exista si alte solutii? Astfel mi-au dat un zbor la 8:50 dimineata cu schimbare in Frankfurt si cu ajungere in Bucuresti la 5:30, ora deja mai rezonabila.

Cam atat pentru saptamana aceasta.
Toate cele bune, Vrabiuta.

luni, 8 noiembrie 2010

Week-end la Bruxelles si Reading week

A mai trecut ceva timp....s-au mai intamplat lucruri:

Bruxelles
Dupa ce a venti Andrei in vizita, am plecat eu intr-o mica excursie la Bruxelles. Zborul din Manchester dureaza o ora. In total ajungi in 3 ore cu tot cu plecatul de la camin. O ora cu autobuzul pana ajungi la aeroport ca sa fii cu o ora mai devreme (ca deh…. e aeroport), si o ora cu avionul. Asa ca am ajuns si Andrei m-a asteptat la aterizare si am luat trenul catre hotelul lui. In general in Belgia gasesti vreo 2 limbi, una fiind un fel de flamanda-germana-olandeza si cealalta e franceza care sunt cam pe acelasi loc ca importanta. In capitala dai de germana si deabia a 4-a limba este engleza. Eu ma descurcam destul de onorabil in franceza, ratand desigur genul substantivelor : “C’est la dernierre radio?” (nu stiu sa scriu absolut deloc) 

Am vizitat muzeele, care sunt foarte interesante, spre deosebire de arhitectura moderna de sticla si beton care este oribila. Mi-a placut foarte mult muzeul instrumenteleor muzicale. Nu prea trageam sa ma duc acolo, dar, cum nu am reusit sa gasim “Muzeul de arta (fina)” am intrat la muzeul de instrumente muzicale. Am putut vedea instrumente din toata lumea si din toate timpurile. Unele semanau cu vapoare transatlantice. Aveau inregistrari cu instrumentele respective si pe masura ce te plimbai le auzeai. As fi stat pe acolo 10 ore doar ca sa ascult toate melodiile pe care le aveau. 
Bruxelles

Orasul in sine arata cam groaznic. O gramada de arhitectura moderna de sticla si beton. Au si o parte istorica cu o piata celebra, dar in rest, orasul e foarte obositor. Autobuzele isi incept programul de noapte la ora 8 seara si TOATE magazinele se inchid la 6 seara.  Vineri e seara de dezmat cu magazinele pentru ca unele se inchid la 7:30, asa ca pentru oamenii mai neseriosi. Ca turist in Bruxelles esti cam pierdut. E destul de prost semnalizat, dar e bine ca poti face rost de harti. Andrei a fost foarte bun ca navigator si a gasit destul de multe lucruri. M-am intors luni de la Bruxelles cu varza si cu ciocolata. Cica ciocolata belgiana ar fi faimoasa.

In oras aveai cateodata un sentiment de evul mediu (in ciuda arhitecturii). Acesta era dat in primul rand de faptul ca belgienii au in sistem foarte ciudat de ridicarea gunoiului. Oamenii lasa pur si simplu saci de gunoi pe marginea strazii saci de gunoi pe care ii ridica cei angajati sa faca asta. Al doilea motiv pentru care te simteai ca in evul mediu era faptul ca o data ce se lasa seara/noapte, straziile incep sa devina cam pustii, atfel pe la ora 8:30-9 seara te simti ca si cum ar fi 11-12, iar pe la ora 6:30-7 dimineata ai imresia ca e ora 4.(stiu de ora de dimineata pentru ca atunci am plecat spre Manchester)
In ultima zi de sedere, am mers intr-un orasel pe langa Bruxelles, si anume Gent. Foarte dragut orasul cu destul de multa arhitectura placuta. Dupa ce in ziua precedent vazusem o droaie de picturi de Bosch si Breugel, in oraselul asta veam vaga impresie ca ma aflu intr-una dintre ele sau ca eram in Austria in timpul craciunului (pentru ca peste tot vedeai decoratiile de Craciun agatate).

Gent-Belgia
M-am intors in Manchster in ceea ce se numeste Reading Week. Adica nu avem cursuri sau seminarii ci stam noi si citim si cercetam subiecte pentru minunatul eseu de 6000 de cuvinte. Astfel, mi-am petrecut saptamana spargand tiparele si anume citind. Mi-am ales si am vorbit cu profesorul meu pentru arta religioasa, sa scriu despre Biserica Densus din Hateg.  Cursul despre motedologia istoriei artei e cu susul in jos. N-am aproape nici o idee despre ce sa scriu, defapt nu prea stiu exact nici ce trebuie sa invatam la acest curs.

Astfel, azi (duminica) am decis sa iau o mica pauza si am fost cu unul dintre oamenii de pe la biserica intr-o excursie la Chatsworth (un castel apartinand unui duce care inca mai traieste si locuieste in el). A fost dragut, dar mai fain a fost ca am putut sa vad cum arata “la tara” in Anglia. Totul e plin de garduri. Sunt foarte paranoici cu proprietatea private, asa ca au ingradit cu piatra TOTUL. Cam pe oriunde mergi, daca te apuci sa umbli pe dealuri si poteci, sigur calci pe propietatea cuiva, deci esti pasibil de vre-o amenda ceva.  Castelul era dragut, si propietarii colectionau arta de ceva timp. Am putut recunoaste vreo 3 pictori celebri: Millais, se pare ca si Leonardo DaVinci (desi nu prea cred ca era un original pentru ca se aflat undeva pe hol, intr-un colt) si inca un Italian al carui nume l-am uitat acum. In rest, o droaie de tablouri, destul de academiste, executate de niste anonimi englezi.

Cam asa s-a terminat saptamana cititului, urmeaza saptamanile serioase, in care va trebui ca pe langa cititul obligatoriu pentru cursuri, sa si cercetez pentru eseuri. Adica pana acum m-am distrat…acum e timpul sa intram in treaba serioasa. 

Vrabiuta.