Pierderea abonamentului si noi aventuri culinare

Salutari cititorilor.

Plattfield Park

A trecut ceva timp si deja ar fi bine sa mai povestesc ce s-a mai intamplat. Acum doua saptamani, duminica, cand ma intorceam frumusel de la biserica cu vesnicele autobuze cu etaj mi-a scapat abonamentul de 1000 de lei din buzunar si l-am pierdut in autobuz. A trebuit sa-mi cumpar biletul pentru al doilea autobuz pana la camin. Am sunat a doua zi la firma de care apartinea autobuzul cu pricina (stagecoach) si i-am intrebat de obiecte gasite. Prin mai multe legaturi si telefoane si duscutii care au durat in jur de cinci-spre-zece minute am aflat ca bieltul meu se afla in Stockport la depou si ca trebuie sa ajung la Stockport Bus Station. Am zis ca nu e problema si ca ma uit pe Google Maps si aflu exact unde trebuie sa ajung. Mare greseala....

Google Maps are probleme in a tine pasul cu schimbarile la traseele ce se efectueaza intr-un oras asa ca m-am dus la Picadilly ca sa iau un oarecare 67 care ajunge unde trebuie. junsa in statie nu am gasit autobuzul pe care trebuia sa-l iau asa ca m-am adresat functionarilor de la centrul de abonamente. Aici (pacat ca nu le-am facut poza dar cred ca nu aveam voie oricum) functionarii erau absolut identici: britanici, barbati albi, cu parul caruntit pe la vreo 55+ ani plus uniforme identice. Parca fusesera cu totii selectati dupa aspectul fizic, aveau si aceeasi inaltime. Oricum, unul dintre acesti 'pinguini' mi-a zis ca ar trebui sa iau autobuzul 192 si sa-l intreb pe sofer ca stie el unde trebuie sa cobor.

Autoportret in camera 3 iunie

M-am suit in autobuz, i-am zis soferului unde trebuie sa ajung si mi-a zis ca ma striga el cand trebuie sa cobor. Soferul a uitat sa ma strige, asa ca m-am plimbat fain frumos pana la capat si inapoi, si nu stiu ce s-a intamplat, de am avut minunata inspiratie sa ma ridic foarte aproape de statia la care trebuia sa cobor defapt si sa-l intreb cat mai e pana la depou. Asta a fauct ochii mari si a zis: Aaaa, tu esti din Manchester aici?!?!? la care eu: da, cat mai e pana la depou? Trebuie sa cobori la prima. Ce m-a amuzat cel mai tare e ca dupa ce ca din cauza lui am stat in autobuz o jumatate de ora in plus, ma mai si intreba: Dar tu aveai bilet pentru toata distanta? Te pomenesti ca mi-ar fi dat si o amenda daca nu aveam.

Am gasit depoul care avea niste usi imense ca deh, tot intra autobuzele astea cu etaj in ele si m-am dus la biroul lor si mi-au inapoiat abonamentul. M-am dus in statia principala (pentru ca pana la urma acel 192 nu ajungea in statia in care trebuia eu sa cobor ci la cateva strazi langa) si am vazut ca 42 are capat acolo si 42 trece pe Curry Mile langa care stau eu. Tot drumul inapoi a durat in jur de 35 de minute. Afacerea cu abonamentul pierdut a durat in total vreo patru ore de la iesirea din camin, dar am invatat sa fiu mult mai atenta cu abonementul ala care oricum mai e valabil pana pe 30 iunie.

Ca alta fapta mareata ce a efectuat-o acum o saptamana este faptul ca am facut coliva pentru ca a murit matusa mea. Dupa ce m-am invartit cu ingredientele pe care zisesem ca daca nu le gasesc nu ma apuc sa fac cu inlocuitori (traiasca super-market-ul indian Worldwide) am pus arpacasul la fiert timp de sase ore. Am facut coliva dupa o reteta greceasca adaugand la un moment dat elemente romanesti in compozitie cum ar fi zaharul pudra pentru ornat. Primisesem cu cateva seri inainte de la Alex (brtianico-iranianul) o reteta pe care cica o foloseste el. Partea cu fiertul sase ore, este introdus de faptul ca aici, ne avand foc si plita in general, nu pot sa fierb doua ore si apoi sa las sa stea cald timp de 5 ore pe soba. In general in Marea Britanie se cam poarta plita electrica cu care m-am jucat inainte ca sa invat ce setari ar trebui sa folosesc. Asa ca arpacasul a stat la plimbat timp de sase ore pana s-a evaporat mare parte din apa.

Avand in vedere ca a fost prima mea coliva, textura nu a iesit in tocmai cum trebuie, adica daca o puneam pe un platou intins nu ramanea fixa ci o cam luat la vale. Dar in rest, ca si gust mie personal mi-a placut iar colegii de apartament s-au topit dupa ea, mai ales cand au aflat cat mi-a luat in total 10 ore ca s-o fac. Grecoaica, care stia despre ce e vorba, a observat ca e un pic fluida coliva, dar i-a placut gustul. Am dus-o la biserica in duminica respectiva, iar parintele a facut slujba de comemorare.

Issues in Art Historical Practice (sem 1)

Saptamana aceasta, am avut noi probleme cu coordonatorul meu Dl. Trodd care a decis sa dispara. Am trimis intr-o joi un mail lui si unei alte profesoare cu care am discutat despre posibile teme de doctorat. Dumneaei mi-a raspuns si am stabilit o intalnire fix peste o saptamana. Dl. Trodd nu a dat nici un semn, astfel i-am mai trimis un mail luni. M-am intalnit cu acesta profesoara care a zis ca ma ia si pe mine in Siria daca se pototlesc lucrurile pe plan politic si printre altele am intrebat de coordonatorul meu. Se pare ca exista o practica frecventa a profesorilor de aici sa dispara, si apoi incepe secretariatul sa-i caute in disperare. Mi-a dat e-mail-ul mai multor persoane pe care sa le contactez in cazul in care profesorul meu nu raspunde ca oamenii respectivi sunt destul de buni in ai regasi pe acesti profesori care dispar.

In cele din urma mi-a raspuns acum doua zile propunand o ora si incercand sa scape de faptul ca a disparut zicand: Lavinia, we need to talk about your dissertation, can you confirm...bla bla bla. La care eu i-am raspuns: I am glad that you have received my e-mails and that you are alright....I will come and see you bla bla bla.

Postul acesta a stat mai bine de cinci zile pana la publicare, dar deja pregatesc un altul.

Toate cele bune de la Vrabiuta.