Edinburgh

Salutari cititorilor

Am avut o saptamana trecuta destul de alerta si interesanta. Prima jumatate a saptamanii am petrecut-o la biblioteca uitandu-ma dupa gravuri de William Blake. Am gasit destul de multe. Procedeul e foarte simplu, caut carti/editii de carti, care probabil au ilustratii facute de artist. Le comand in bilbioteca si ma uit daca au sa nu gravurile respective, apoi notez paginile si editia cartii.

Brew Dog Edinburgh

Intre timp s-a intamplat ceva cu coordonatorul meu de dizertatie, si mi-a trimis inapoi schita de capitol cu notatii si chiar a stabilit o intalnire pe 30 iunie. Asta probabil din cauza ca am alertat pe toti oamenii din departament cand nu a aparut. Oricum eu n-o sa cred ca apare la intalnire pana nu-l vad.

Joi am plecat conform planului la Edinburgh. M-am intalnit la gara cu cei doi colegi de facultate cu care stabilisem traseul si am luat trenul. E bine ca a fost un tren direct iar drumul cred ca durat vreo patru ore si ceva. In timpul asta, intr-un stil pur romanesc, le-am distrus baietilor planul de a-si asculta i-pod-ul tot drumul si i-am invatat cum sa joace Macao. Oricum ei nu stiau nici un alt joc inafara de poker. Ce m-a distrat foarte mult, a fost modul lor de a pronunta: M'cao. Am ajuns mai pe seara in oras si cum baietii nu-si luasera nimic de mancare pe drum, erau lihniti. Astfel, in mod traditional britanic am nimerit intr-un bar cu mancare unde ne-am luat masa de seara. Dupa masa, pentru ca i-am tras eu, ne-am mai plimbat prin centru inainte de a nimeri intr-un alt bar. Astfel am putut vedea orasul, care este foarte fain, e ca un Brasov la scara mai mare. Este plasat pe mai multe nivele pentru ca construit pe dealuri.

Astfel dupa ce am vazut centrul, in care baietii au admirat fiecare magazin de wisky, am gasit un bar foarte special numit: Brew Dog. Se pare ca este singurul din toata Marea Britanie, Brew Dog fiind o fabrica care produce....bere. Colegii mei si-au comandat o bere cu aproximativ 20% alcool. Eu mi-am luat ceva fara alcool pentru ca bausem deja o bere la barul in care mancasem. Astfel am petrecut seara de joi in miile de decibeli pe care ii asculti intr-un bar din Marea Britanie, si care nu vin de la muzica ci de la oamenii din jur care vorbesc extraordinar de tare.

Joshua

Prima zii de conferinta a fost cam obositoare din cauza dormitului cam prost in camera e patru paturi pe care o luasem. Mi-au placut foarte mult prezentarile a doi francezi datorita stilului familiar in care erau structurate. Colegii mei, care sunt britanici, au adormit pur si simplu la cele doua prezentari, ba mai mult unul dintre ei era sa se dea cu capul de masa. Dupa conferinta, desigur a trebuit sa mancam ceva. Din cauza ca strambau din nas la Doner-Kebab, am nimerit intr-un restaurant tailandez unde am mancat ceva cu pui (nu ma intrebati mai multe). Dupa aceasta, ne-am intors in Brew Dog, unde am gustat si eu o bere cu vreo 10% alcool. Era chiar buna, dar mai mult de una n-as fi luat. Aici am mai jucat niste M'cao unde Joshua a ajunsese la un moment dat sa aibe vreo 24 de carti in mana in timp ce eu si William cadeam pe jos de ras. (defapt eu cadeam ca William e britanic si nu stie sa se exprime)

A doua zi de conferinta a fost mai usoara, prezentarile erau mai generale si posiblitatea de a intelege in totalitate ce se zicea, era mai mare. Astfel colegii mei nu au mai adormit. Am plecat de la ultimele doua prezentari pentru ca nu s-au parut destul de puerile. Prima era despre un program de televiziune din anii '90 iar cealalta era pusa acolo ca sa fie: "De ce Moscheea Umayada din Damasc nu a devenit o universitate". Imi cer scuze ca sunt carcotasa, dar e ca si cum ai intreba: de ce Mitropolia din Bucuresti nu a devenit o universitate. Astfel ne-am luat talpasita, si am nimerit desigur intr-un bar. Am petrecut aici destul de mult timp apoi in cele din urma i-am convins sa luam niste doner-kebab. Pe drum inapoi spre Manchester, am mai jucat niste M'cao, i-am mai invatat si tabinet, dar nu prea am avut succes cu el pentru ca necesita calcule.

William

Astfel in Edinburgh am vizitat multe baruri si multe magazine de bautura, am vazut ca Scotia isi printeaza proprii bani care sunt destul de diferiti de lirele pe care le vezi in restul Marii Britanii si am stat de vorba cu acesti doi britanici afland mai multe despre cum au crescut si despre ce faceau prin scoala. Asadar am aflat ca la scoala la limba si literatura engleza fac William Shakespeare timp de patru ani, nu tu Dickens, nu tu Oscar Wilde etc. Cred ca daca la noi s-ar face doar Eminescu timp de patru ani, s-ar revolta profesorii o data cu elevii. Pentru ca nu erau foarte multumiti de cum se comporta britanicele, i-am intrebat: daca voi ganditi asa, atunci de ce cel putin 90% din britanice se comporta asa de (nici nu ma pot gandi la un ajectiv)? Imi ziceau ca fetele prin UK se iubesc atat de mult si sunt atat de dezechilibrate incat nu inteleg si refuza in general sa inteleaga. Ele merg pe ideea, ma culc cu X, apoi ma astept ca X sa vrea o relatie. Eu nu puteam decat sa ma distrez la auzul acestui lucru.

A trebuit la un moment dat sa le explic ca eu nu beau pana vomit si cad pe jos, mai ales din cauza ca sunt fata si din cauza ca in estul europei (oricare ar fi faima) totusi lucrurile nu stau chiar asa. Nu am intalnit pana acum vre-un exemplar la noi in tara, de orice sex, care sa bea pana cade pe jos in fiecare saptamana si sa nu fie considerat betiv, deci neacceptabil.

In drum spre Manchester, baietii s-au aratat interesati de injuraturile romanesti, astfel le-am dat vreo doua trei, pentru ca noi avem un arsenal considerabil. William mi-a zis: faptul in excursia asta am invatat jocuri de carti romanesti si injuraturi, este mai fain decat conferinta in sine. Desigur s-au ivit multe ocazii in care am facut schimburi de bancuri, cu blonde, cu tigani, cu unguri pe bancuri cu negrii, scotieni si pitici.

M-am distrat in Edinburgh chiar daca am vazut mai multe baruri decat orasul. Le-am mai explicat una, doua lucruri despre ortodoxie si s-au aratat absolut fascinati, mai ales cand le-am explicat cum si de ce ortodocsii isi fac crucea intr-un anumit mod. Stand de vorba cu ei, am ajuns la concluzia ca sistemul de invatamant pe care eu l-am absolvit este unul foarte bun. Pacat acum ca se tot aliniaza cu cel din vest.

Toate cele bune, Vrabiuta.

PS - mai jos am facut o filmare cu camera mea. Vizionare placuta.

Titlu nu-i

Salutare cititorilor.

Christmation - St. Aidan Manchester

Pentru a mai asigura ca nu mai exista debandada in evenimentele pe care le prezint, m-am decis sa scriu in mod progresiv, adica: de fiecare data cand se intampla ceva, mai scriu cateva impresii, ca sa ma asigur ca acestea vor fi aranjate in ordine. Am avut ocazia duminica sa particip la  o slujba de "christmation" (echivalentul in limba noastra nu l-am putut gasi). Este un fel de rit prin care cineva care vine din alta religie isi declara credinta catre Biserica Ortodoxa. Pe aici mai vezi o data la doua luni pe cate cineva care trece la ortodoxie, astfel am avut ocazia la un moment dat sa particip si la botezul unui adult. Si nu, nu s-a adus o piscina gonflabila ca aceea din filmul "My Big Fat Greek Wedding" ci s-a folosit un fel de vas special in forma patrata, pe dimensiunile unui adult, iar preotul a folosit un vas pentru a turna apa pe cel care era botezat.

Intre timp am fost si la ceea ce pe aici la facultate se numeste: Academic writing tutorial de care oricum aflasem destul de recent. Se face o programare prin e-mail prin care le trimiti toate detaliile despre tine (la modul: ce curs urmezi, ce nivel...etc) si le mai trimiti si maxim 1500 de cuvinte scrise de tine. Tutorialul tine o ora si ai o discutie cu un lingvist care te ajuta sa-ti imbunatatesti limba engleza pe care o folosesti in scris. M-am intalnit si eu cu lingvista, o tanti foarte draguta aproape de pensie, care m-a intrebat din ce tara sunt si mi-a zis ca isi punea intrebari pentru ca greselile pe care le fac in scriere, le fac cei nativi de limba engleza. Astfel am lucrat si am analizat mai mult structura textului si stilul decat gramatica si exprimarea in propozitie.

M-am apucat de practica la biblioteca. In principiu, trebuie sa iau un catalog al tuturor operelor, chitelor, manuscriselor, facute de William Blake, si sa ma uit in catalogul bibliotecii pentru a afla ce au. Deja am gasit Cartea lui Iov gravata de artist in 1825-26. In proiectul asta sunt eu si Julia o canadianca. Am avut un fel de mini antrenament de formare pentru a ne putea da seama ce fel tehnica de gravura foloseste Blake. Nu cred ca cele doua ore sunt suficiente pentru asa ceva, dar in principiu asa fac oamenii astia din vest treaba: la viteza. O sa primim in curand si lupe pentru a ne putea uita mai indeaproape si astfel vom readuce moda connaisseur in practica istoriei artei.

Petrecere Alex (Almudena in stanga - John in dreapta)

Miercuri, pe 15 iuneie, colega mea de apartament grecoaica a dat petrecere pentru ca a implinit 24 de ani si pentru ca pleaca inapoi in Grecia ca sa-si scrie dizertatia. Astfel, am m-am imbracat si eu cu ce am gasit mai "decent" si am mers intr-un local/bar numit Revolution. Aici petrecerea a fost tipica adica dupa standardul si tiparul zilelor noastre. Intri, nu prea te distrezi pentru ca nu "nu s-a dat drumul la distractie" inca. Astfel te apuci si dai alcol pe gat. Dupa un anumit gabarit lumea incepe "sa se distreze". Deci dupa ora 11 noaptea poti spera ca oamenii vor incepe si sa danseze, dar sa nu-ti faci sperante prea mari. Personal, in "toiul" petrecerii, cum stateam si ma gandeam la nemurirea sufletului si la situatia gazelelor din antarctica, ma utiam prin aparatele foto ale oamenilor pe care si le tot lasau la intamplare pe masa. Uitandu-ma la poze, mi-am dat seama cum la inceputul petrecerii oamenii isi faceau poze destul de oficiale, de brat, aranjati etc, iar dupa vreo doua ore de baut=distractie oamenii incep sa-si faca poze care mai de care mai strambandu-se si in pozitii din ce in ce mai interesante. Pentru ca eu am cateva reguli in ceea ce priveste consumarea alcoolului cu oameni necunoscuti, eram poate cea mai treaza persoana de acolo. In timp ce ei dadeau shot-uri pe gat, eu inca mai trageam de berea aia pe care o luasem la inceput.

Pe la ora unu m-am intors si eu la camin. Pe drum pana la un moment dat m-au insotit doi greci, cuplu (un el si o ea ca se putea si altfel). Atunci i-am intrebat: ce rost au petrecerile care se intind dupa ora 12 noaptea, la care ei mi-au zis: a, pai asa facem noi defapt acasa mergem in club de la ora doua noaptea. Acum imi dau si eu seama de cat de mult s-a schimbat situatia fata 2005-2006 cand am fost si eu ultima data intr-un club. Imi aduceam aminte (asta chiar si la mare) ca ne intorceam pe la ora 12, in mod exceptional stateam pana pe la 2 noaptea. Probabil ca imbatranesc.

Petrecere Alex (spaniol neidentificat)

Printre altele cu profesorul meu coordonator nu a incetat mini-razboiul. Trebuia sa ma intalnesc pe 16 iunie cu el ca sa discut despre un rezumat al unui capitol din dizertatie pe care ii l-am dat cu o zi inainte, si pur si simplu n-a aparut. Nimeni nu stia de el in ziua respectiva. A incercat un alt profesor de al meu sa-l sune, dar nu a putut. Astfel seara am trimis mail-uri catre toti cei care ar fi putut da de el, inclusiv lui. A doua zi am avut de lucru cu practica, dar am trecut prin facultate si l-am gasit la birou. A mormait niste scuze si mi-a cerut adresa de posta ca o sa-mi trimita capitolul insotit de comentarii prin posta. I-am dat-o, dar dupa cum se prezinta nu ma astept sa-ti tina cuvantul. E evident faptul ca nu-l intereseaza, si incearca sa scape. Nu ma deranjeaza in mod special acest lucru, sunt obisnuita cu astfel de oameni de la mine in tara, dar romanii macar sunt sinceri si iti zic: nu te pot ajuta, dar daca vrei, iti semnez faptul ca sunt coordonatorul tau. Astfel,  macar stii din prima.

Pe aici se face mare caz de cat de interesati sunt de studenti si de cat de multa grija au de ei ca sa fie coordonati de catre cei mai buni profesori. Daca nu ar fi regulamentele universitatii destul de stricte (adica fiecare profesor cu biroul lui, cu ore deschise pentru studenti, obligatoriu doua zile pe saptamana) multi dintre acesti pofesori (daca nu chiar toti) nu si-ar face niciodata timp pentru studenti. Culmea e ca venind dintr-o tara in care profesorii nu au birou propriu, nu exista office hours, nu m-am simtit niciodata neglijata. Oricum, orice nu ar face acest profesor, eu o sa scriu ce-o fi in dizertatia respectiva ca de picat, nu te pica nimeni pentru ca nu le cade bine in statisticii Poate ca nu il inteleg eu si defapt se comporta ca New-York-ezii care daca nu te ajuta defapt iti dau dovada de un mare respect. Iti arata ca ei au foarte mare incredere in tine ca tu vei rezolva problemele cu care te confrunti.

Colega mea grecoaica a plecat acum cateva zile si acum nu mai este decat Almudena (spanioloaica). Sara (care locuieste in Liverpool) o sa trebuiasca sa treaca la un moment dat pe aici ca sa-si elibereze camera. Astfel apartamentul are mari sanse sa ramana gol si probabil voi avea mai putin de scris pe acest blog.

Cam atat de pe insula, toate cele bune, Vrabiuta.

Anul acesta vara a picat intr-o vineri

Salutare cititorilor

O gara

Am decis ca poate ar trebui sa scriu ceva mai des pe aici, doar ca sa stiti ca nu am murit. Dupa saptamana in care am facut coliva, am plecat in vizita in Wigan la familia cu care am ramas in Frankfurt peste noapte. Oraselul pare a semna cu suburbiile de pe langa orasele mari, aceleasi case de caramida rosie si acelasi tip de arhitectura victoriana. Am stat cu familia aceasta la pranz si am mancat pui cu legume la cuptor, reteta pe care am reusit apoi s-o reproduc. Cat am stat in sufragerie, televizorul era aprins si dat pe un post BBC pentru copii.Ce mi-a atras atentia a fost o emisiune cu un vanzator intr-o cafenea. Vanzatorul era homosexual si se comporta ca atare, adica fastacit si toate cele. Bine totusi ca nu era imbracat in transexual. Se pare ca astfel ii invata de mici, poate - poate cineva il ia drept model.

Am plecat din Wigan marti seara si m-am intors in Manchester. Trimisesem cu o saptamana inainte mail-uri profesoarei mele de arta islamica si coordonatorului meu pentru a programa niste intalniri. Cam asa e pe aici, daca ii prinzi cumva pe hol pe profesorii tai, sa nu cumva sa incerci sa discuti ceva ca ii deranjezi. Astfel, am programat intalnirea cu Dna Loosley. Coordonatorul meu nu mi-a raspuns, motiv pentru care i-am trimis luni mail-uri de pe adrese diferite, adica cu o zi inainte de a pleca la Wigan. Nu stiu de ce, dar ma asteptam ca pana marti seara sa gasesc raspunsul, dar am zis sa mai astept.

M-am intalnit joi cu Dna Loosley, si pentru ca profesorul meu coordonator inca nu imi raspunsese, am intrebat-o daca s-a intampla ceva cu dumnealui. Ea i-a trimis un mail si in cele din urma s-a gandit sa-mi scrie si a stabilit o intalnire. M-am dus, in cele din urma dupa vreo doua saptamani de asteptat. Primul lucru pe care mi l-a zis in momentul in care am intrat pe usa la intalnirea programata a fost ca el n-a primit nici un mail si ca poate am gresit eu ceva, ca el n-a gasit nimic. Acum, eu nu ma pricep foarte bine la tehnica, retele, internet, dar nici una dintre adresele folosite nu m-a atentionat ca mail-ul nu a fost trimis, iar dumnealui a reusit sa-mi trimita mail pe toate adresele, de pe adresa pe care eu trimisesem in van.

Coliva

La intalnire mi-a reprosat ca sunt in urma si mi-a zis sa scriu cateva mii de cuvinte pana saptamana viitoare pentru ca el e foarte ocupat si nu are cand sa ma mai vada. Acum nu ca sunt carcotasa, dar daca profesorii universitari sunt asa, la ce sa te mai astepti de la muncitorul de rand?

Trecand peste acest episod, acum cateva zile, pe 8, m-am intalnit cu o doamna care lucreaza in cladirea istorica a bibliotecii noastre, adica in Deansgate, unde se afla si cel mai vechi manuscris biblic datand sec II e.n. Aici se afla foarte multe manuscrise si carti vechi tiparite chiar de Gutenberg, inventatorul tiparului. Am avut ocazia de a vedea o biblie tiparita de acesta, carte decorata cu litere cu miniaturi. Am vazut si celebrul  portret al lui Shakespeare dintr-unul dintre volumele sale publicate in sec XVII. Eu si cu inca o colega canadiana o sa facem practica si ne vom ocupa cumva de clasificarea manuscriselor si printurilor facute de William Blake pe care le au in aceasta biblioteca. O sa existe si niste seminarii de formare cu diversi specialisti.

Pentru a trece la lucruri mai vesele, sa incep prin a explica titlul: a fost vara!!!! ieeeei!!! Am prins ziua de vara din Marea Britanie pe anul acesta intr-o vineri. (a se citi bancul: Un italian si un britanic, britanicul povesteste: In vara anului respectiv....
Italianul in intrerupe: care vara? voi cand aveti vara ca mereu e frig si ploua?!?!??
Britanicul: Pai in anul respectiv a picat intr-o miercuri...)

Astfel, in ziua de vineri (3 iunie) am avut si eu ocazia de a purta pentru prima data de cand am ajuns aici tricou. Era canicula, aproximativ 23 de grade celsius, britanicii nu mai puteau. Asadar m-am bucurat de vara si am plecat sa hranesc gastele din Plattfield Park, pasari care sunt asa de neinvatate cu taiatul si mancatul ca le poti lua in brate. Desigur, spre deosebire de ale noastre care scot cuvinte articulate, astea de aici sasaie intr-un mod sinistru.

Siluana la Lectie

Cam asa mi-am petrecut saptamana trecuta, iar saptamana aceasta voi incerca (cat mai am ceva timp) sa scriu cele cateva mii de cuvinte pe care mi le cere coordonatorul ca e ultima noastra discutie. Desi se mai fac coordonari electronice pe timpul verii, profesorul meu a refuzat categoric asa ceva pentru ca este ocupat (adica nu vrea si nu-l intereseaza). De chinuit pentru aceasta dizertatie, nu cred ca are rost, pentru ca atitudinea profesorului imi spune multe, oricum n-o sa trec mult peste 50% (maximum fiind deo 80%).

Siluana a plecat in Leeds sa munceasca, asa ca n-o mai invat limba romana, decat ocazional cand o sa mai treaca prin Mancehster. In rest, o sa ma duc la Londra la un moment dat pentru ca m-a invitat la familia ei care sta in apropiere. Intre timp, o s-o astept sa vina in Romania.

Vremea a revenit la normal, asa ca port dinou geaca, maneci lungi, basca si umbrela dupa mine, iar mai in josul paginii am atasat o mica filmare facuta de la geamul meu azi cand poua cu grindina.

Toate cele bune, Vrabiuta.

PS-imi cer scuze ca este cam mare debandada in ordinea intamplarilor.

Pierderea abonamentului si noi aventuri culinare

Salutari cititorilor.

Plattfield Park

A trecut ceva timp si deja ar fi bine sa mai povestesc ce s-a mai intamplat. Acum doua saptamani, duminica, cand ma intorceam frumusel de la biserica cu vesnicele autobuze cu etaj mi-a scapat abonamentul de 1000 de lei din buzunar si l-am pierdut in autobuz. A trebuit sa-mi cumpar biletul pentru al doilea autobuz pana la camin. Am sunat a doua zi la firma de care apartinea autobuzul cu pricina (stagecoach) si i-am intrebat de obiecte gasite. Prin mai multe legaturi si telefoane si duscutii care au durat in jur de cinci-spre-zece minute am aflat ca bieltul meu se afla in Stockport la depou si ca trebuie sa ajung la Stockport Bus Station. Am zis ca nu e problema si ca ma uit pe Google Maps si aflu exact unde trebuie sa ajung. Mare greseala....

Google Maps are probleme in a tine pasul cu schimbarile la traseele ce se efectueaza intr-un oras asa ca m-am dus la Picadilly ca sa iau un oarecare 67 care ajunge unde trebuie. junsa in statie nu am gasit autobuzul pe care trebuia sa-l iau asa ca m-am adresat functionarilor de la centrul de abonamente. Aici (pacat ca nu le-am facut poza dar cred ca nu aveam voie oricum) functionarii erau absolut identici: britanici, barbati albi, cu parul caruntit pe la vreo 55+ ani plus uniforme identice. Parca fusesera cu totii selectati dupa aspectul fizic, aveau si aceeasi inaltime. Oricum, unul dintre acesti 'pinguini' mi-a zis ca ar trebui sa iau autobuzul 192 si sa-l intreb pe sofer ca stie el unde trebuie sa cobor.

Autoportret in camera 3 iunie

M-am suit in autobuz, i-am zis soferului unde trebuie sa ajung si mi-a zis ca ma striga el cand trebuie sa cobor. Soferul a uitat sa ma strige, asa ca m-am plimbat fain frumos pana la capat si inapoi, si nu stiu ce s-a intamplat, de am avut minunata inspiratie sa ma ridic foarte aproape de statia la care trebuia sa cobor defapt si sa-l intreb cat mai e pana la depou. Asta a fauct ochii mari si a zis: Aaaa, tu esti din Manchester aici?!?!? la care eu: da, cat mai e pana la depou? Trebuie sa cobori la prima. Ce m-a amuzat cel mai tare e ca dupa ce ca din cauza lui am stat in autobuz o jumatate de ora in plus, ma mai si intreba: Dar tu aveai bilet pentru toata distanta? Te pomenesti ca mi-ar fi dat si o amenda daca nu aveam.

Am gasit depoul care avea niste usi imense ca deh, tot intra autobuzele astea cu etaj in ele si m-am dus la biroul lor si mi-au inapoiat abonamentul. M-am dus in statia principala (pentru ca pana la urma acel 192 nu ajungea in statia in care trebuia eu sa cobor ci la cateva strazi langa) si am vazut ca 42 are capat acolo si 42 trece pe Curry Mile langa care stau eu. Tot drumul inapoi a durat in jur de 35 de minute. Afacerea cu abonamentul pierdut a durat in total vreo patru ore de la iesirea din camin, dar am invatat sa fiu mult mai atenta cu abonementul ala care oricum mai e valabil pana pe 30 iunie.

Ca alta fapta mareata ce a efectuat-o acum o saptamana este faptul ca am facut coliva pentru ca a murit matusa mea. Dupa ce m-am invartit cu ingredientele pe care zisesem ca daca nu le gasesc nu ma apuc sa fac cu inlocuitori (traiasca super-market-ul indian Worldwide) am pus arpacasul la fiert timp de sase ore. Am facut coliva dupa o reteta greceasca adaugand la un moment dat elemente romanesti in compozitie cum ar fi zaharul pudra pentru ornat. Primisesem cu cateva seri inainte de la Alex (brtianico-iranianul) o reteta pe care cica o foloseste el. Partea cu fiertul sase ore, este introdus de faptul ca aici, ne avand foc si plita in general, nu pot sa fierb doua ore si apoi sa las sa stea cald timp de 5 ore pe soba. In general in Marea Britanie se cam poarta plita electrica cu care m-am jucat inainte ca sa invat ce setari ar trebui sa folosesc. Asa ca arpacasul a stat la plimbat timp de sase ore pana s-a evaporat mare parte din apa.

Avand in vedere ca a fost prima mea coliva, textura nu a iesit in tocmai cum trebuie, adica daca o puneam pe un platou intins nu ramanea fixa ci o cam luat la vale. Dar in rest, ca si gust mie personal mi-a placut iar colegii de apartament s-au topit dupa ea, mai ales cand au aflat cat mi-a luat in total 10 ore ca s-o fac. Grecoaica, care stia despre ce e vorba, a observat ca e un pic fluida coliva, dar i-a placut gustul. Am dus-o la biserica in duminica respectiva, iar parintele a facut slujba de comemorare.

Issues in Art Historical Practice (sem 1)

Saptamana aceasta, am avut noi probleme cu coordonatorul meu Dl. Trodd care a decis sa dispara. Am trimis intr-o joi un mail lui si unei alte profesoare cu care am discutat despre posibile teme de doctorat. Dumneaei mi-a raspuns si am stabilit o intalnire fix peste o saptamana. Dl. Trodd nu a dat nici un semn, astfel i-am mai trimis un mail luni. M-am intalnit cu acesta profesoara care a zis ca ma ia si pe mine in Siria daca se pototlesc lucrurile pe plan politic si printre altele am intrebat de coordonatorul meu. Se pare ca exista o practica frecventa a profesorilor de aici sa dispara, si apoi incepe secretariatul sa-i caute in disperare. Mi-a dat e-mail-ul mai multor persoane pe care sa le contactez in cazul in care profesorul meu nu raspunde ca oamenii respectivi sunt destul de buni in ai regasi pe acesti profesori care dispar.

In cele din urma mi-a raspuns acum doua zile propunand o ora si incercand sa scape de faptul ca a disparut zicand: Lavinia, we need to talk about your dissertation, can you confirm...bla bla bla. La care eu i-am raspuns: I am glad that you have received my e-mails and that you are alright....I will come and see you bla bla bla.

Postul acesta a stat mai bine de cinci zile pana la publicare, dar deja pregatesc un altul.

Toate cele bune de la Vrabiuta.