Londra si alte maruntisuri

 Salutari Cititorilor

Big Ben (sursa)

A mai trecut ceva timp, si a plecat si ultima mea colega de apartament, spanioloaica Almudena. Trebuie acum sa ma pregatesc pentru a intalni un nou set de colegi de apartament. Am primit de la conducerea caminului o foaie in care ma rugau frumos sa-mi pun toate lucrurile din bucatarie in cateva dulapuri, pentru ca firma care se ocupa de curatenie sa poate sa-si faca treaba. Am urmat intructiunile si am restrans totul. S-a mutat la scurt timp o colega, britanica pe nume Sharon. Ea statea in aparatamentul de langa mine, dar nu a mai putut sa-si prelungeasca contractul de inchiriere acolo pe motiv ca vor zugravil. Pare a fi destul de sociabila (desigur in limita britanica).

O alta colega a venit la cateva zile si a depus o tona de lucruri in camera comuna si a disparut pana azi (aprox 10 iunie), cand in cele din urma am facut cunostinta cu ea. Pana acum stau cu doua britanice si nici una dintre ele nu este alba. Nu am nici o intentie rasista cu aceasta constatare. Pe aici sunt o gramda de oameni la care o sa te uiti chioras ca ti se par indieni, sau asiatici si defapt sunt cetateni birtanici, pentru ca cetateanul britanic este o notiune foarte larga si inglobeaza o imensitate de oameni si de culturi. Cei care se laudau ca fac curatenie au asteptat o gramada de timp pana sa vina, drept motiv pentru care am curatat de capul meu dulapurile in care mi-am mutat lucrurile. Intr-un final, ei au venit si au dat cu aspiratorul.

Britanice

Saptamana trecuta (8-9 iulie), Silouana a venit in Manchester si nu avea unde sa doarma, asa ca m-am oferit eu s-o cazez. A venit dupa vecernie la mine, am sevit-o cu ceva pui la cuptor cu legume pentru ca asta gatisem in ziua respectiva si am stat si am citit impreuna (fiecare cate o carte) pentru ca eu trebuie sa ma ocup de dizertatie. Pe la vreo noua seara si-a dat seama ca o parte din medicamentele cu prescriptie pe care le ia pentru o infectie nu le avea. Am decis sa mergem la camera de garda. Nu stiu de ce, ea avea impresia ca nu vreau sa merg cu ea la spital, de parca as fi lasat-o balta sa se descruce. Am fost cu ea, si asistenta de acolo a fost cel putin amuzanta (nu era blonda): aveti reteta pentru a face dovada ca va trebuiesc aceste medicamente? la care eu: pai daca aveam reteta, mergeam direct la farmacie.

Asteptarea la control ar fi durat vreo patru ore, asa ca Siluana a decis sa se intoarca in Leeds. Am suit-o in penultimul tren si m-am intors la camin. Mi-a fost dat pentru a nu stiu cata oara sa vad specimenele care bantuie orasul la astfel de ore (vreo 10:30). Si totusi la ora aceasta, lucrurile erau mai decente si nu se comparau cu ceea ce am vazut in noaptea (la ora 1) cand m-am intors de la Edinburgh cand vedeam la fiecare pas britanice bete moarte desculte imbracate in rochite mici, baieti in patru labe vomitand, pe unul intins pe spate in timp ce cativa amici incercau in disperare sa-l scoale, etc. La ora zece jumatate, sambata lumea este orecum "decenta".

Au venit si restul colegilor de apartament (caci am inceput sa scriu pagina asta cu mult timp in urma). Unul dintre ei este Abdulah si vine din Yemen din cate am inteles. Stiu doar ca ii place sa cante din cand in cand la ora sapte dimineata, sambata si ca fumeaza (se simte in tot apartamentul si l-am prins intr-o zi fumand in bucatarie). A mai venit un coleg, Nicolas din Cipru. Este singurul coleg de apartament pe care il mai vad o data la doua zile. Nu prea are cultura generala caci nu-si stia bisericile pictate din sec XI aflate in partrimoniul UNESCO de pe teritoriul tarii sale. Este inginer si o sa mai stea in Marea Britanie vreo doi ani.

Platt-Field Park

Am fost in Londra de pe 15 pana pe 17 iunie si am stat in St. Alban's (un fel de Voluntari fata de Bucuresti) la familia Silouanei. Am ajuns joi seara la ea acasa. Mama ei a intrebat in mod formal daca ne e foame, Silouana a refuzat, dar eu totusi vroiam sa ma asigur ca nu ma trezesc la trei noaptea cu matele ghioraind asa ca am rugat-o frumos sa-mi dea orice are comestibil. Astfel am mancat paine cu unt si cu marmite (link) un fel de pasta cu gust de arsura si foarte sarata. Nu o recomand. Cealalta felie de paine a fost traditionalul : peanut butter and butter. Motivul pentru care am ajuns sa mananc marmite a fost acela ca i-am zis doamnei Harding ca poate sa-mi puna felia de unt cu sare, apoi ea a sugerat marmite, si pentru ca nu incercasem niciodata am zis sa vad cum e.

A doua zi, am plecat in Londra propriuzisa cu trenul care m-a costat 12£ in fiecare zi. Cu cei 12£ aveam dreptul de a merge in oras cu trenul inafara orelor de varf si apoi cu metroul sau autobuzul. Am vizitat Galeria Nationala de Arta, unde am vazut o gramada de pictori italieni, francezi si Turner. Ne-am intors dupa pranz, si pentru ca Silouana era foarte obosita am hotarat sa dormim. Cand m-am trezit pe la ora sapte seara, pentru ca nu mancasem mai nimic toata ziua, eram lihnita pana in punctul in care as fi mancat mai orice. Problema era, ca nu era nimic gatit in casa, asa ca m-am pus eu sa fac niste cartofi prajiti, fiind felul de mancare pe care stiu sa-l prepar cel mai rapid. Silouana a luat niste peste semi-preparat si congelat si l-a "gatit" la microunde ca sa il mancam cu cartofii prajiti. Daca in principiu nu m-am suparat (si nici nu era cazul) pentru faptul ca am fost servita cu marmite in seara precedenta, m-a deranjat un pic faptul ca am fost nevoita sa-mi gatesc de una singura intr-o casa straina in care eram oaspete. Dar poate ca pentru britanici se considera o mare onoare ca musafirul isi gateste singur mancarea, ca la restaurantele japoneze sofisticate.

Tot in seara aceasta a venit in vizita o prietena de-a Silouanei cu partenerul ei brazilian. Tot stand de vorba cu ele, am aflat de ce lumea nu prea ma lua in serios cand le ziceam: I have a boyfriend. Pe aici, faptul ca ai prieten nu inseamna nimic, este ceva foarte frivol si ca atare n-o sa-i opreasca pe "potentiali" sa se dea la tine. Pentru mine ca si romanca, tind sa ma simt ofensata daca un tip continua sa se dea la mine dupa momentul in care am zis ca am prieten. Astfel, trebuie sa incerci sa zici lucruri mai serioase cum ar fi: partener/a (relatie serioasa de lunga durata), logodnic/a (relatie serioasa de lunga durata cu posibilitatea de casatorie). Din punctul meu de vedere termenul partener ar fi fost mai bun pentru cuplurile de homosexuali, dar in fine.

Dna. Harding

Sambata, am vizitat The British Museum care este imens si pe care nu l-am terminat. E un fel de Louvru al Marii Britanii si contine atatea obiecte de valoare incat isi permit sa arunce intr-o vitrina laterala placi medievale de aur emailate de marimea si grosimea unei palme. Am vazut aici si o coroana care putea fi dezasamblata. Am observat uitandu-ma prin ceea ce am putut vedea in muzeu, o tendinta de a scoate in evidenta cai comerciale antice si medievale precum Drumul Matasii. Pot doar sa speculez ca este o incercare de a "descoperi" diferite tendinte actuale in trecut, numai ca uitam un lucru: pe drumul matasii se comercializau bunuri de lux, nu neaparat bunuri esentiale pentru supravietuire asa cum facem azi. Cum era faza cu carnetul de membru de partid al lui Burebista? (astfel aducandu-mi aminte de titlul unuia dintre cursurile ce se predau pe aici la licenta despre istoria antica si arheologie: Sclavie si feminism in Roma Antica). In seara acelei zile am mai mancat niste semipreparate congelate, dar de data asta, pentru ca ma hranisem mai bine in timpul zilei, am lasat-o pe Silouana sa se ocupe.

Duminica am rezervat-o pentru a ma plimba mai mult prin oras si pentru a-mi face o poza "iola" cu Big Ben. Am vizitat si Westminster Abbey, si pentru ca era slujba si i-am zis gardianului ca intram sa ne rugam, am putut vizita pe gratis. Un lucru pe care chiar numai in Marea Britanie il poti gasi se afla in biserica anglicana: ma uitam si admiram o icoana ortodoxa cu Fecioara Maria cu pruncul si pe fond auzeam o orga si imnuri aproape catolice. Dupa aceasta am fost intr-o biserica ortodoxa din Londra apartinand patriarhiei de Antioch asa cum apartine biserica pe la care ma plimb in Manchester. Am lasat-o pe ea sa aleaga biserica la care vrea sa mearga, pentru ca eu oricum n-o sa mai dau prea curand prin Londra. Dupa suljba s-a pus o masa pentru cei doua zeci de oameni care au mai ramas. In cele din urma am mancat ceva gatit si facut calumea, niste friptura cu sos si orez. In toate drumurile pe care le-am facut, am invatat-o limba romana, astfel am ajuns la forma de dativ a pronumelui personal, deci in principiu, stie sa zica ca ii e foame, in limba romana.

In tren spre St. Alban's

Ca si impresii generale, mi-am dat seama ca de pe teritoriul Marii Britanii, Manchester este un oras fain. Londra este prea aglomera si prea lipsit de identitate pentru mine, plus ca nu sunt multe lucruri in plus in acest oras fata de Manchester. Englezii nu au bancuri cu Sir si John, dar toti s-au distrat cand le spuneam astfel de glume. Familia Silouanei este o familie de speta buna, dar totusi m-a intrigat faptul ca Silouana se tot scuza pentru ca manca mancarea de la parinti.


Astfel inchei deocamdata cerandu-mi scuze pentru absenta.
Vrabiuta.

Edinburgh

Salutari cititorilor

Am avut o saptamana trecuta destul de alerta si interesanta. Prima jumatate a saptamanii am petrecut-o la biblioteca uitandu-ma dupa gravuri de William Blake. Am gasit destul de multe. Procedeul e foarte simplu, caut carti/editii de carti, care probabil au ilustratii facute de artist. Le comand in bilbioteca si ma uit daca au sa nu gravurile respective, apoi notez paginile si editia cartii.

Brew Dog Edinburgh

Intre timp s-a intamplat ceva cu coordonatorul meu de dizertatie, si mi-a trimis inapoi schita de capitol cu notatii si chiar a stabilit o intalnire pe 30 iunie. Asta probabil din cauza ca am alertat pe toti oamenii din departament cand nu a aparut. Oricum eu n-o sa cred ca apare la intalnire pana nu-l vad.

Joi am plecat conform planului la Edinburgh. M-am intalnit la gara cu cei doi colegi de facultate cu care stabilisem traseul si am luat trenul. E bine ca a fost un tren direct iar drumul cred ca durat vreo patru ore si ceva. In timpul asta, intr-un stil pur romanesc, le-am distrus baietilor planul de a-si asculta i-pod-ul tot drumul si i-am invatat cum sa joace Macao. Oricum ei nu stiau nici un alt joc inafara de poker. Ce m-a distrat foarte mult, a fost modul lor de a pronunta: M'cao. Am ajuns mai pe seara in oras si cum baietii nu-si luasera nimic de mancare pe drum, erau lihniti. Astfel, in mod traditional britanic am nimerit intr-un bar cu mancare unde ne-am luat masa de seara. Dupa masa, pentru ca i-am tras eu, ne-am mai plimbat prin centru inainte de a nimeri intr-un alt bar. Astfel am putut vedea orasul, care este foarte fain, e ca un Brasov la scara mai mare. Este plasat pe mai multe nivele pentru ca construit pe dealuri.

Astfel dupa ce am vazut centrul, in care baietii au admirat fiecare magazin de wisky, am gasit un bar foarte special numit: Brew Dog. Se pare ca este singurul din toata Marea Britanie, Brew Dog fiind o fabrica care produce....bere. Colegii mei si-au comandat o bere cu aproximativ 20% alcool. Eu mi-am luat ceva fara alcool pentru ca bausem deja o bere la barul in care mancasem. Astfel am petrecut seara de joi in miile de decibeli pe care ii asculti intr-un bar din Marea Britanie, si care nu vin de la muzica ci de la oamenii din jur care vorbesc extraordinar de tare.

Joshua

Prima zii de conferinta a fost cam obositoare din cauza dormitului cam prost in camera e patru paturi pe care o luasem. Mi-au placut foarte mult prezentarile a doi francezi datorita stilului familiar in care erau structurate. Colegii mei, care sunt britanici, au adormit pur si simplu la cele doua prezentari, ba mai mult unul dintre ei era sa se dea cu capul de masa. Dupa conferinta, desigur a trebuit sa mancam ceva. Din cauza ca strambau din nas la Doner-Kebab, am nimerit intr-un restaurant tailandez unde am mancat ceva cu pui (nu ma intrebati mai multe). Dupa aceasta, ne-am intors in Brew Dog, unde am gustat si eu o bere cu vreo 10% alcool. Era chiar buna, dar mai mult de una n-as fi luat. Aici am mai jucat niste M'cao unde Joshua a ajunsese la un moment dat sa aibe vreo 24 de carti in mana in timp ce eu si William cadeam pe jos de ras. (defapt eu cadeam ca William e britanic si nu stie sa se exprime)

A doua zi de conferinta a fost mai usoara, prezentarile erau mai generale si posiblitatea de a intelege in totalitate ce se zicea, era mai mare. Astfel colegii mei nu au mai adormit. Am plecat de la ultimele doua prezentari pentru ca nu s-au parut destul de puerile. Prima era despre un program de televiziune din anii '90 iar cealalta era pusa acolo ca sa fie: "De ce Moscheea Umayada din Damasc nu a devenit o universitate". Imi cer scuze ca sunt carcotasa, dar e ca si cum ai intreba: de ce Mitropolia din Bucuresti nu a devenit o universitate. Astfel ne-am luat talpasita, si am nimerit desigur intr-un bar. Am petrecut aici destul de mult timp apoi in cele din urma i-am convins sa luam niste doner-kebab. Pe drum inapoi spre Manchester, am mai jucat niste M'cao, i-am mai invatat si tabinet, dar nu prea am avut succes cu el pentru ca necesita calcule.

William

Astfel in Edinburgh am vizitat multe baruri si multe magazine de bautura, am vazut ca Scotia isi printeaza proprii bani care sunt destul de diferiti de lirele pe care le vezi in restul Marii Britanii si am stat de vorba cu acesti doi britanici afland mai multe despre cum au crescut si despre ce faceau prin scoala. Asadar am aflat ca la scoala la limba si literatura engleza fac William Shakespeare timp de patru ani, nu tu Dickens, nu tu Oscar Wilde etc. Cred ca daca la noi s-ar face doar Eminescu timp de patru ani, s-ar revolta profesorii o data cu elevii. Pentru ca nu erau foarte multumiti de cum se comporta britanicele, i-am intrebat: daca voi ganditi asa, atunci de ce cel putin 90% din britanice se comporta asa de (nici nu ma pot gandi la un ajectiv)? Imi ziceau ca fetele prin UK se iubesc atat de mult si sunt atat de dezechilibrate incat nu inteleg si refuza in general sa inteleaga. Ele merg pe ideea, ma culc cu X, apoi ma astept ca X sa vrea o relatie. Eu nu puteam decat sa ma distrez la auzul acestui lucru.

A trebuit la un moment dat sa le explic ca eu nu beau pana vomit si cad pe jos, mai ales din cauza ca sunt fata si din cauza ca in estul europei (oricare ar fi faima) totusi lucrurile nu stau chiar asa. Nu am intalnit pana acum vre-un exemplar la noi in tara, de orice sex, care sa bea pana cade pe jos in fiecare saptamana si sa nu fie considerat betiv, deci neacceptabil.

In drum spre Manchester, baietii s-au aratat interesati de injuraturile romanesti, astfel le-am dat vreo doua trei, pentru ca noi avem un arsenal considerabil. William mi-a zis: faptul in excursia asta am invatat jocuri de carti romanesti si injuraturi, este mai fain decat conferinta in sine. Desigur s-au ivit multe ocazii in care am facut schimburi de bancuri, cu blonde, cu tigani, cu unguri pe bancuri cu negrii, scotieni si pitici.

M-am distrat in Edinburgh chiar daca am vazut mai multe baruri decat orasul. Le-am mai explicat una, doua lucruri despre ortodoxie si s-au aratat absolut fascinati, mai ales cand le-am explicat cum si de ce ortodocsii isi fac crucea intr-un anumit mod. Stand de vorba cu ei, am ajuns la concluzia ca sistemul de invatamant pe care eu l-am absolvit este unul foarte bun. Pacat acum ca se tot aliniaza cu cel din vest.

Toate cele bune, Vrabiuta.

PS - mai jos am facut o filmare cu camera mea. Vizionare placuta.

Titlu nu-i

Salutare cititorilor.

Christmation - St. Aidan Manchester

Pentru a mai asigura ca nu mai exista debandada in evenimentele pe care le prezint, m-am decis sa scriu in mod progresiv, adica: de fiecare data cand se intampla ceva, mai scriu cateva impresii, ca sa ma asigur ca acestea vor fi aranjate in ordine. Am avut ocazia duminica sa particip la  o slujba de "christmation" (echivalentul in limba noastra nu l-am putut gasi). Este un fel de rit prin care cineva care vine din alta religie isi declara credinta catre Biserica Ortodoxa. Pe aici mai vezi o data la doua luni pe cate cineva care trece la ortodoxie, astfel am avut ocazia la un moment dat sa particip si la botezul unui adult. Si nu, nu s-a adus o piscina gonflabila ca aceea din filmul "My Big Fat Greek Wedding" ci s-a folosit un fel de vas special in forma patrata, pe dimensiunile unui adult, iar preotul a folosit un vas pentru a turna apa pe cel care era botezat.

Intre timp am fost si la ceea ce pe aici la facultate se numeste: Academic writing tutorial de care oricum aflasem destul de recent. Se face o programare prin e-mail prin care le trimiti toate detaliile despre tine (la modul: ce curs urmezi, ce nivel...etc) si le mai trimiti si maxim 1500 de cuvinte scrise de tine. Tutorialul tine o ora si ai o discutie cu un lingvist care te ajuta sa-ti imbunatatesti limba engleza pe care o folosesti in scris. M-am intalnit si eu cu lingvista, o tanti foarte draguta aproape de pensie, care m-a intrebat din ce tara sunt si mi-a zis ca isi punea intrebari pentru ca greselile pe care le fac in scriere, le fac cei nativi de limba engleza. Astfel am lucrat si am analizat mai mult structura textului si stilul decat gramatica si exprimarea in propozitie.

M-am apucat de practica la biblioteca. In principiu, trebuie sa iau un catalog al tuturor operelor, chitelor, manuscriselor, facute de William Blake, si sa ma uit in catalogul bibliotecii pentru a afla ce au. Deja am gasit Cartea lui Iov gravata de artist in 1825-26. In proiectul asta sunt eu si Julia o canadianca. Am avut un fel de mini antrenament de formare pentru a ne putea da seama ce fel tehnica de gravura foloseste Blake. Nu cred ca cele doua ore sunt suficiente pentru asa ceva, dar in principiu asa fac oamenii astia din vest treaba: la viteza. O sa primim in curand si lupe pentru a ne putea uita mai indeaproape si astfel vom readuce moda connaisseur in practica istoriei artei.

Petrecere Alex (Almudena in stanga - John in dreapta)

Miercuri, pe 15 iuneie, colega mea de apartament grecoaica a dat petrecere pentru ca a implinit 24 de ani si pentru ca pleaca inapoi in Grecia ca sa-si scrie dizertatia. Astfel, am m-am imbracat si eu cu ce am gasit mai "decent" si am mers intr-un local/bar numit Revolution. Aici petrecerea a fost tipica adica dupa standardul si tiparul zilelor noastre. Intri, nu prea te distrezi pentru ca nu "nu s-a dat drumul la distractie" inca. Astfel te apuci si dai alcol pe gat. Dupa un anumit gabarit lumea incepe "sa se distreze". Deci dupa ora 11 noaptea poti spera ca oamenii vor incepe si sa danseze, dar sa nu-ti faci sperante prea mari. Personal, in "toiul" petrecerii, cum stateam si ma gandeam la nemurirea sufletului si la situatia gazelelor din antarctica, ma utiam prin aparatele foto ale oamenilor pe care si le tot lasau la intamplare pe masa. Uitandu-ma la poze, mi-am dat seama cum la inceputul petrecerii oamenii isi faceau poze destul de oficiale, de brat, aranjati etc, iar dupa vreo doua ore de baut=distractie oamenii incep sa-si faca poze care mai de care mai strambandu-se si in pozitii din ce in ce mai interesante. Pentru ca eu am cateva reguli in ceea ce priveste consumarea alcoolului cu oameni necunoscuti, eram poate cea mai treaza persoana de acolo. In timp ce ei dadeau shot-uri pe gat, eu inca mai trageam de berea aia pe care o luasem la inceput.

Pe la ora unu m-am intors si eu la camin. Pe drum pana la un moment dat m-au insotit doi greci, cuplu (un el si o ea ca se putea si altfel). Atunci i-am intrebat: ce rost au petrecerile care se intind dupa ora 12 noaptea, la care ei mi-au zis: a, pai asa facem noi defapt acasa mergem in club de la ora doua noaptea. Acum imi dau si eu seama de cat de mult s-a schimbat situatia fata 2005-2006 cand am fost si eu ultima data intr-un club. Imi aduceam aminte (asta chiar si la mare) ca ne intorceam pe la ora 12, in mod exceptional stateam pana pe la 2 noaptea. Probabil ca imbatranesc.

Petrecere Alex (spaniol neidentificat)

Printre altele cu profesorul meu coordonator nu a incetat mini-razboiul. Trebuia sa ma intalnesc pe 16 iunie cu el ca sa discut despre un rezumat al unui capitol din dizertatie pe care ii l-am dat cu o zi inainte, si pur si simplu n-a aparut. Nimeni nu stia de el in ziua respectiva. A incercat un alt profesor de al meu sa-l sune, dar nu a putut. Astfel seara am trimis mail-uri catre toti cei care ar fi putut da de el, inclusiv lui. A doua zi am avut de lucru cu practica, dar am trecut prin facultate si l-am gasit la birou. A mormait niste scuze si mi-a cerut adresa de posta ca o sa-mi trimita capitolul insotit de comentarii prin posta. I-am dat-o, dar dupa cum se prezinta nu ma astept sa-ti tina cuvantul. E evident faptul ca nu-l intereseaza, si incearca sa scape. Nu ma deranjeaza in mod special acest lucru, sunt obisnuita cu astfel de oameni de la mine in tara, dar romanii macar sunt sinceri si iti zic: nu te pot ajuta, dar daca vrei, iti semnez faptul ca sunt coordonatorul tau. Astfel,  macar stii din prima.

Pe aici se face mare caz de cat de interesati sunt de studenti si de cat de multa grija au de ei ca sa fie coordonati de catre cei mai buni profesori. Daca nu ar fi regulamentele universitatii destul de stricte (adica fiecare profesor cu biroul lui, cu ore deschise pentru studenti, obligatoriu doua zile pe saptamana) multi dintre acesti pofesori (daca nu chiar toti) nu si-ar face niciodata timp pentru studenti. Culmea e ca venind dintr-o tara in care profesorii nu au birou propriu, nu exista office hours, nu m-am simtit niciodata neglijata. Oricum, orice nu ar face acest profesor, eu o sa scriu ce-o fi in dizertatia respectiva ca de picat, nu te pica nimeni pentru ca nu le cade bine in statisticii Poate ca nu il inteleg eu si defapt se comporta ca New-York-ezii care daca nu te ajuta defapt iti dau dovada de un mare respect. Iti arata ca ei au foarte mare incredere in tine ca tu vei rezolva problemele cu care te confrunti.

Colega mea grecoaica a plecat acum cateva zile si acum nu mai este decat Almudena (spanioloaica). Sara (care locuieste in Liverpool) o sa trebuiasca sa treaca la un moment dat pe aici ca sa-si elibereze camera. Astfel apartamentul are mari sanse sa ramana gol si probabil voi avea mai putin de scris pe acest blog.

Cam atat de pe insula, toate cele bune, Vrabiuta.