Biserica, petrecere, club si biblioteca

Salutare cititorilor

Poate ca ve intrebari ce legatura au cuvintele din titlu. Eh....ele au o legatura foarte stransa si povestea lor incepe cu vre-o saptamana si ceva in urma. De cand m-am intors in Manchester, tot ceea ce am facut a fost sa ma ocup de eseuri, asa ca timp de o saptamana si ceva am stat de dimineata pana seara sa scriu, sa recitesc, sa aranjeze informatiile. Nu ieseam din casa decat pentru paine si mancare. E bine ca imi revenisem din raceala capatata la venire asa ca am putut sa functionez in parametrii normali. In timpul acestei perioade ocazional ma gandeam la sistemul de biblioteca. Pe aici mai orice carte este imprumutabila pe o perioada de o luna. Exista sectie de high-demand din care poti imprumuta carti si pentru trei ore. Daca depasesti perioada de imprumut, esti amendat cu 50 pence pe ora. Cartile aflate intr-o astfel de sectie sunt cautate de foarte multi studenti, deoarece profesorii le cer la curs. Cartile care se afla la imprumut normal, le poti lua pentru o luna, si poti printr-un singur click pe internet sa reinoiesti imprumutul. Depasirea imprumutului te amendeaza cu 20 pence pe zi. Drept rezultat, unii studenti iau cate o carte si o tin pana la un an deoarece tot ce trebuie sa faca atunci cand trebuie s-o dai inapoi, este sa intri pe contul tau si sa dai "renew".

Withorth Park

Asta este sistemul pe scurt. Are bube, caci fara sa vreau am reusit sa fur doua carti din biblioteca. M-am intors din "vacanta" si m-am dus la biblioteca ca sa returnez cateva volume. Dupa ce le-am returnat, am verificat al camin, intrand pe contul meu, daca au fost scoase de pe lista. Mereu verific pentru ca nu se stie. M-am uitat si am vazut ca una dintre cartile pe care le aveam la imprumut (in consecinta si in camera) disparuse subit din lsita mea de imprumuturi. M-am uitat pe catalog si am vazut ca zice ca exista doua copii ale cartii respective pe raft. Am luat cota, si peste cateva zile am zis sa verific cate copii exista defapt pe raftul respectiv. Nu mica mi-a fost surpriza sa vad ca defapt exista doar o carte. Am stat si am rumegat un pic situatia si am ajuns la urmatoarele concluzii. Am luat cartea din biblioteca, altcineva a mai luat o copie. Acel cineva a returnat copia. Amandoua aveau acelasi cod de bare, deci sistemul a scos cartea de pe lista celui care trebuia s-o aduca mai devreme adica a taiat-o de pe lista mea. Cel care a returnat cartea, vazand ca nu a fost scoasa de pe lista lui, s-a dus la ghiseu cu chitanta si le-a aratat ca a returnat cartea. Astfel...a disparut un exemplar la mine in camera.

Asta nu e singura carte pe care am reusti s-o fur. In alta zi, in timp ce eram in febra scrisului, a trebuit sa plec pana la bibliteca sa mai iau niste carti. Una se afla la high-demand si alta la rafturi normale. M-am dus la cea de la rafturile normale, am luat-o apoi m-am dus la high-demand si am luat-o pe a doua. Cartile de la sectia speciala, au un sistem propriu de imprumut pe care l-am folosit, dar cele normale se imprumuta altfel. Am trecut cartea de la high demand prin sistem si am iesit din biblioteca. La camin, mi-am adus aminte ca am uitat sa trec cartea cealalta prin sistem si ca scannerele de la iesire nu m-au atentionat cu nimic. Astfel, o a doua carte a disparut la mine in camera. E bine ca o cunosc pe adjuncta bibliotecii caci cu prima ocazie o sa ma duc la ea cu ambele carti. Partea interesanta cu cea de-a doua carte e ca defapt, conform cotei pe care o are, ea nu exista in biblioteca. Probabil de aceea scannere-le nu au zis nimic.

Balci Plattfield Park

Marti pe 17 mai am predat eseurile si am avut o zi foarte interesanta. De dimineata am stat si am facut ultimele editari ale eseurilor. Am printat si am inmanat (ca aici nu se poate altfel) doua copii ale h'operelor. Am avut in cele din urma timp sa imi iau ceva calumea de mancare pentru ca de o saptamana tot stateam pe semi-preparate. Am dormit un pic pe la pranz si apoi am plecat la biserica de aici, la seminarul teologic care se tine in fiecare marti. Am mai stat cu cei de acolo si m-am intors in apartament, unde era petrecere. Fosese stabilita in prealabil pentru ca unul dintre colegii mei de aprtament, Krish a implinit 20 de ani, multi ani inainte. Astfel am stat la petrecere pana ne-am plictisit deoarece nu dansa nimeni. Ma intreb de ce se mai pune muzica daca nu se danseaza ca nu era muzica de-aia "de ascultate". Asa, eu si cu colegele ne-am decis sa mergem intr-un club si am nimerit la "Deaf Institute" (adica institutul surzilor sau de surzire). Am platit intrarea cinci lire, cam mult dupa parerea mea, si am stat vreo ora si ceva pana au inceput sa ma doara urechile datorita decibelilor din incapere. Am plecat singura de la club pentru ca cei cu care mersesem au mai ramas. Nu m-am dus inapoi in apartament deoarece stiam ca e inca petrecere asa ca am decis sa merg la biblioteca. Astfel la ora unu si ceva noaptea ma aflam in John Raynolds. Biblitoeca este deschisa non-stop in timpul sesiunii datorita sistemului cu cartele. M-am dus la etajul patru unde stiam ca exista canapele si am avut norocul sa gasesc una goala pe care am stat si am tras un pui de somn. M-am dus apoi pe la high-demand in cautare de un loc mai linistit de a dormi, dar nu am gasit canapea, in schimb am iesit de acolo cu Robinson Crusoe. Pe la doua si ceva am coborat la cantina bibliotecii unde mi-am luat un capuccino latte de la automat. Astfel am ajuns la concluzia ca automatele de la noi sunt mult mai generoase. Nu am cuvinte sa descriu cat de slaba si cat de apoasa era bautra.

Balci Plattfield Park

Deci iata-ma pe la doua jumate - trei noaptea, in biblioteca cititnd Robinson Crusoe si band apa cu miros (ca de gust nu se pune problema) de capuccino dupa ce fusesem la biserica, la petrecere si in club. M-am mai invartit prin biblioteca si apoi m-am decis ca ar fi cazul sa ma intorc la camin. Am venit, usa era incuiata dar nu si inchisa. Nu mai era nimeni, si era liniste. Se facuse deja vreo patru si ceva. Am facut un dus si a aparut si Krish un pic ametit. Mi-a zis o poveste despre o spanioloaica bisexuala de origina franceza pe care n-am inteles-o de loc pentru ca nu era foarte coerent. Camera de zi era in ultimul hal, sticle peste tot, cineva imi mancase o banana si jumatate din paine iar podeaua era lipicioasa. Krish mi-a zis ca nu-i vine sa creada ca e patru jumatate si sta de vorba cu mine dintre toti locatarii casei. De la el am aflat ca pe la unu si ceva (adica atunci cand am iesit si eu din club) au plecat cu totii din apartament cica pentru a merge intr-un club dar ca nu au ajuns ci ca s-au plimbat prin Manchester pana cand s-a intors. M-am culcat si eu pe la cinci jumatate in noaptea respectiva. Am dormit in jur de cinci ore pana cand m-am apucat cu Alexandra (grecoica) sa facem curatenie in camera comuna. A doua zi am mai stat de vorba cu colegii. Le-am povestit ce am facut eu spre oripilarea colegei mele musulmance are a izbucnit: Te-ai intors singura de la biblioteca la ora patru dimineata? Eu si la ora sapte eram speriata pentru ca daca e lumina nu inseamna ca e si in siguranta....Cateodata ma intreb daca oamenii nu se satura sa tot traiasca in frica. Oricum, succesiunea de evenimente de pe 17 mai a fost una cel putin inadita. A fost bine ca am putut dupa atata stres sa ma mai destind si eu un pic. Acum urmeaza sa scriu disertatia si anul o sa se termine.

In rest, aceasta postare a fost inceputa de mai demult, dar din cauza ca a murit matusa mea n-am mai continuat-o pana acum. Dumnezeu s-o ierte!

Cu bine, Vrabiuta.

Aventuri in tara nimanui

Salutare celor interesati

Camera de hotel

Dupa cum unii si-au dat seama, s-a terminat "vacanta" de Paste si a trebuit sa ma intorc in Manchester. Daca de regula la ducere spre Romania nu prea am intampinat probleme, se pare ca la revenirea in Manchester in doua din trei situatii am avut ceva dificultati. Aventura a inceput pe 3 mai, cand, conform programului, m-am prezentat la aeroport cu o ora si un pic inainte de decolare. Am vazut ca avionul meu spre Frankfurt are din start o intarziere de 30 de minute. M-am consultat cu operatorul Lufthansa, si mi-a zis ca totusi as avea sanse sa prind legatura care acum se redusese la 30 de minute. M-am dus la poarta (aeroportul a fost marit asa ca avem acum mai multe porti) si am vazut cum a aterizat avionul si oamenii au iesit din el. Fiindca era un geam mare, puteam sa vad cum descarca bagajele si cum le incarca pe ale noastre, cum pun combustibil in avion si toate cele.

Au mai intarziat un pic la imbarcare, dar de regula nu e nimic, fiindca avionul mai recupereaza in zbor. Ne-am suit in avion cu totii si pilotul ne-a anuntat ca o roata este stricata si ca trebuie sa mai stam in jur de 40 de minute ca s-o schimbe. Ieeei!!! Se dusese legatura mea. Dupa ce operatiunea s-a terminat, am mai asteptat inca o ora jumatate in avion ca sa primeasca permisiunea de aterizare in Frankfurt. Se pare ca batea vantul cam puternic si ca inchisesera una dintre piste. Astfel, majoritatea avioanelor erau intarziate. Asadar cu o intarziere de doua ore si jumatate la decolare am ajuns in Frankfurt. Ca sa existe intr-adevar cireasa de pe tort, nu stiu ce a facut pilotul, sau ce greseala s-a strecurat, cert este ca tubul care trebuia sa fie atasat pentru a iesi din avion, nu mai nimerea usa avionului. Pentru ca vreo 80% din pasageri erau romani, lumea a inceput sa rada cand pilotul a anuntat ca au probleme tehnice si ca vor aduce scari. Nemtii care se aflau prin jurul meu aveau o figura cat se poate de serioasa si suparata (probabil din cauza ca problemele s-au dovedit a fi pe teritoriul lor).

Am ajuns in aeroport in cele din urma si am dat cu ochii de panoul de zboruri. Vreo 95% din ele aveau intarzieri de cel putin 40 de minute. M-am dus la ghiseul Lufthansa pentru a lua urmatorul avion. Mi-au dat in prima faza un bilet pe stand-by pentru avionul de ora 10 seara. Era oarecum logic ca la cate intarzieri aveau, aveam ceva sanse sa prind un loc. Dar norocul nu a fost nici de data asta de partea mea. Din cei 10 oameni care erau pusi pe stand-by dintre care 9 romani, doar 5 au prins loc (dintre care 4 romani). Astfel am ramas inca 5 care am fost trimisi la hotel, dar aventura nu se termina aici. Mai intai s-au ocupat de o familie care avea un copil de 4 ani, apoi de mine si de inca un tip pe la vreo 40-50 de ani. Vroiau si de data aceasta sa-mi dea bilet pe stand-by, dar am realizat ca trebuie sa ma razboiesc cu ei, asa ca am insistat sa-mi dea bilet la un avion in care mai exista loc. Si culmea....s-a facut loc si mi-au dat un bording pass cum trebuie.

Romanul al carui nume nu-l cunosc

Am mers la hotel, care se afla vis-a-vis de aeroport si la care ajungeai mergand printr-un tunel, am stat inca vreo 30-40 de minute la receptie pentru ca era o coada imensa, si ne-am dat cu totii intalnire a 2-a zi la ora 9 dimineata la micul de jun care era inclus. Hotelul era destul de luxos asa ca am impresia ca Lufthansa a pierdut o gramada de bani cu intarzierile. Am mancat ceva de seara, cat mai puteam ca de stres si oboseala nu prea mai intra nimic, si m-am dus sa-mi folosesc cele 30 de minute de internet pe care le aveam ca sa trimit un mesaj, destul de haotic scris din cauza tastaturii nemtesti, profesorilor mei, pentu ca nu mai ajungeam la cursuri a doua zi.

Pe la ora 1 noaptea m-am bagat in pat, nu inainte de a-mi spala sosetele si a le usca cu foenul. Nu prea am dormit in noaptea respectiva si m-am trezit in timpul noptii transpirata toata, cu ceva frisoane si cu caile respiratorii iritate, asta probabil din cauza ca nu se putea deschide geamul de la camera si te bazai pe un sistem de ventilatie pentru a avea ceva aer. Am luat micul de jun cu noile mele cunostinte din Manchester, familia Dascalu si tipul a carui nume nu-l cunosc. Ne-am dus la poarta si am stat linistiti si am asteptat imbarcarea. Problemele mele nu s-au terminat nici aici. Avionul fusese overbooked si dinou nu aveam loc in avion. Operatorii Lufthansa mi-au zis foarte senini ca defapt s-a comis o greseala si eu nu am bilet la acest avion si ca trebuie sa ma "debarcheze". Moment in care mi-a sarit tandara si le-am facut scandal ca nu ma intereseaza, ma trimit in Manchester ca nu e vina mea ca sunt in situatia asta si ca am deja o inarziere de peste 12 ore. Dinou, intr-un mod miraculos s-a facut loc si am ajuns in avion. Defapt operatorii anuntasera ceva compensatii pentru cei care renunta la locurile lor. Eu nu puteam face asta (si nici n-as fi vrut la cat de obosita eram) pentru ca oricum defapt nu aveam loc.

Am aterizat in Manchester, mi-au venit si bagajele si am luat un taxi pana la camin pentru ca de oboseala si stres nu mai puteam nici macar sa-mi duc ghiozdanul. Dupa toate peripetiile m-am ales cu o experienta care in ziua de azi devine din ce in ce mai frecventa pentru ca daca intarzie la un moment dat un avion, legaturile stau si asteapta astfel intarziind si ele si creandu-se un fel de lant de intarzieri. Am mai capatat niste cunostinte in Manchester cu care voi tine legatura si cu o raceala zdravana de la toate aparatele de aer conditionat de peste tot (inclusiv cel din camera de hotel). Ca regula de baza ce se practica, companiile aeriene o sa incerce in tot de-auna sa-ti dea minimul absolut, desi poate tu ai dreptul la mai mult, si daca nu pui piciorul in prag nu seei nu se streseaza.

Macaleandru Withworth Park

Cam asta a fost treaba cu peripetiile din terminal ( atunci cand te afli in terminal nu esti defapt in nici o tara). Astfel de aceea am pus acest titlu:Aventuri in tara nimanui. Seara am petrecut-o uitandu-ma la filmul: The Terminal cu Tom Hanks, ca sa aprofundez problema, poate mai in colo o sa ma uit si la Up in the air.

Toate cele bune de la Vrabiuta.