Calatorie in East Anglia

Salutare cititorilor

Manchester

Aceasta este ultima mea postare inainte de a pleca din Marea Britanie. Vor urma si altele dar probabil vor mai aprarea ca un soi de post-mortem al anului petrecut in aceasta tara. A trecut un an intreg in care am invatat mai multe de la interactiile cu britanicii decat de la facultate. Pe aici facultatile isi pastreaza statutul de afaceri cu diplome asa ca educatia pe care o ofera este cel putin cam saraca. Din pacate acea Anglie din carti si acel englez din aceleasi volume a cam disparut, mai exista doar o mica parte care se aciueaza pe langa biserici si probabil pe la tara. Aceasta "MacDonalizare" a societatii a produs oameni precum aceia care s-au gandit ca e foarte distractiv sa sparga viritne de magazine si sa incendieze imobile in Londra si in alte orase mari precum Birmingham si Manchester. Personal nu pot scrie mai bine pe acest subiect decat ceea ce au scris altii in aceste articole: Noii Vandali si Razmelitele din Anglia.In timpul vandalismelor am fost in regula caci locuiesc intr-o zona plina de indieni si arabi. Astfel lucrurile au fost pasnice in apropiere de Moss Side.

Dar sa trecem pe picior de plecare la subiecte mai optimiste si interesante. Am fost cu Dan, cu Monica si cu sotul ei britanic (oameni intalniti la biserica) la ceea ce probabil este singura manastire ortodoxa din Marea Britanie: Manastirea din Essex. Pana sa ajungem acolo, am vizitat cateva orasele de mici dimensiuni si Cambridge. Acestea, mai ales Cambridge, inca mai pastreasa aspectul exterior din secolele trecute. Orasul in sine arata superb si au canale pe care se plimba un fel de gondole britanice. Noi stateam pe un pod de piatra, care ducea la cate unul dintre colegiile infiintate acum cateva sute de ani, si ne uitam la aceste barci ghidate de baieti de cartier care tineau neaparat sa ne arate chilotii si fundul. In cazul in care nu am mai scris acest amanunt pe blog, ar trebui sa specific ca prin UK exista moda de ati arata lenjeria si inplicit fundul lasandu-ti pantalonii sa stea in vine in asa fel in cat ai impresia ca fiecare dintre ei se aseaza acum pe o toaleta. Nu stiu daca moda a fost adusa special pentru Gay Village. De fiecare data cand ma plimbam prin centrul Manchester-ului vedeam la tot pasul tipi imbracati in acest mod si in capul meu mereu suna: Full Moon!!!

Cambridge

A doua zi am mers la liturghia de duminica care se tinea la manastire. Aici in fiecare duminica, slujba se face intr-o biserica de sec XI care fusese abandonata si acum acaparata de ortodocsi. In cladire nu se foloseste electricitate iar iluminatul este facut in totalitate de lumanari si soare. Liturghia a fost tinuta in greaca si in rusa cu cateva parti spuse si in engleza. Am stat la masa la manastire. Aici femeile stau separate de barbati, astfel, Dan a trebuit sa incerce sa socializeze cu sotul Monicai. Avantajul era ca amandoi intelegeau limba celuilalt. Dupa aceasta am vizitat inca vreo doua orasele britanice cu casute de sec XIX si ne-am intors in Colchester la pensiunea la care ne cazaseram.

Am fost si la slujba de Adormirea Maicii Domnului din ziua de luni (15 aug). De data aceasta slujba nu s-a mai tinut in biserica veche si in cea noua si a fost in totalitate in engleza, pastrand Kirie Eleison (sper ca am scris bine) in loc Lord have mercy. Dupa slujba am avut parte de mere romanesti parfumate pentru ca aveau pomi fructiferi. Am vizitat apoi ceea ce mi s-a parut a fi unul dintre cele mai fumoase locuri din Marea Birtanie si anume Felistowe. Aici se vede Canalul Manecii si au amenajat un fel de plaja cu pietricele (nu nisip). Oamenii erau destul de curajosi in a face plaja pe pietricele. Aici am mancat la un bar tipic englezesc niste peste proaspat, probabil prins in ziua respectiva. Nu o sa spun cat a costat pentur ca lumea sa nu se sperie, dar a fost delicios.

Felistowe Ulita cu Buburuze

Pe drumul care ducea de la masina la acest bar, am trecut pe o 'ulita' pavata si delimitata de un gard pe care stateau sute de buburuze. Eu n-am mai vazut asa ceva in viata mea. Zburau dintr-o parte in alta si se asezau si pe tine. Stiu ca sunt foarte dragute si interesante si chiar avem cantece despre ele, dar totusi erau prea multe. Cum le dadeam jos, cum se asezau altele, asa ca am inceput sa renunt si sa le fac poze.

Tot oraselul era superb si as fi petrecut cateva saptamani acolo daca ar fi fost posibil, dar a trebuit sa ne intoarcem in Manchester. Pe drum ne-am abatut un pic si am mers sa vizitam situl arheologic Sutton Hoo. Am platit cate 7£ jumate de fiecare dar n-a meritat absolut deloc. Intr-o camera erau poze si explicatii pe toti peretii cu un manechin pus intr-o alta camera care reconstruia celebrul tezaur. In rest te puteai plimba printr-un fel de parc, defapt cam ieseai pe camp si la un moment dat se vedeau mormintele tumulare, desigur astupate din motive de conservare. In rest te plimbai printr-o padurice si in general traseul te aducea inapoi de unde ai plecat. Locul nu m-a impresionat cu nimic si nici "expozitia" care avea doar cateva sabii originale, deoarece majoritatea tezaurului se afla la British Museum in care se intra pe gratis.

De cand m-am intors, eu am lucrat la disertatia care trebuie finalizata inainte de a ma intoarce acasa. Dupa cum am mai precizat, britanicii normali se intalnesc in cumunitati restranse cum ar fi biserica. Sunt sigura ca daca m-as fi dus in vizita pe la anglicani ar fi fost la fel de interesati de mine ca si cei de la biserica ortodixa din Manchester. Astazi, a fost ultima slujba de duminica din Marea Britanie. Parintele si cu mai multi care s-au lasat anonimi au "complotat" si mi-au facut cadou o carte: The Oxford Companion to English Literature. Cartea este masiva si cantareste cel putin vreo trei kilograme. Am mai primit si o felicitare semnata de doi dintre "complotisti".

One last dance

Astfel se incheie aproape un an petrecut in sistemul de invatamant britanic. Faptul de a te a fla la 4000 de km departare de casa, de a vedea zilnic pe strada ultimele spete de subcultura si a te refugia in comunitati restranse cum este biserica este foarte stresant. Totusi acele intalniri pe care le aveam de doua ori pe saptamana cu cei de la St. Aidan m-au tinut sanatoasa mental si fizic. Acestia sunt acea mana de britanici despre care citesti in carti. Ei probabil sunt cei care vor readuce acea cultura traditionala acum pierduta prin Mall-uri de toate felurile. Probabil voi scrie cand ma voi intoarce in tara, despre cum este sa te muti inapoi dupa ce ai stat un an in alta parte. Dupa un an am rausit sa adun in jur de 19 volume pe care v-a trebui cumva sa le teleportez in Bucuresti.

Toate cele bune, Vrabiuta.

Dossius Vaselinus

Salutare cititorilor

John Ryland Deansgate Manchester

Acum o saptamana aproape doua a aterizat Dan dupa batalia cu nemtii pentru ca pana sa ajungi in Anglia treci prin Germania. Daca in general suntem obosinuiti cu imaginea poporului german, as in organizare, cel putin la capitolul aeroporturi au inceput sa cam dea rateuri. Deja nu mai este suficienta o ora si ceva pentru a schimba avionul, recomandarea ar fi cam o ora jumatate minim. Asta pentru ca :pana "parcheaza" avionul, pana vine autobuzul sa te ia, pana faci turul exterior al aeroportului ca sa ajungi in cladire, deja este mancata o jumatate de ora din program. Astfel a ajuns Dan in aeroportul din Munchen putand cu stupoare sa admire un vehicul blindat cu mitraliere (si nu de show pentru ca pustile erau acoperite cu huse) pe langa pistele de aterizare. Stau si ma intreb daca nemtii au devenit cumva mai paranoici decat americanii.

Deoarece  nemtii l-au pus sa mai treaca o daca prin securitate, Dan a ajuns la poarta cu cureaua in mana si a reusit sa prinda avionul catre Manchester. Personal nu am reusit sa inteleg logica unui nou filtru de securitate in aeroport dupa ce ca te-ai dat jos dintr-un avion caci se presupune ca ai trecut deja printr-o poarta de securitate. Eu am ajuns la aeroport cu o ora inainte, nu din intentie, ci din cauza ca autobuzul a facut o jumatate de ora pana acolo, desi trebuia sa faca in jur de o ora si ceva.  L-am luat de Dan de la aeroportul din Manchester si ne-am plimbat cu autobuzul pana la camin.

Padure Ilam

Sambata am decis sa iesim in oras ca tot turistul "sa ne distram". Asadar am ales locatia de maxima atractie si anume: Gay Village. Pe harta turistica este marcat ca o zona cu roz aflata in mijlocul orasului pe langa chei. Zona de altfel era foarte draguta, dar flancata de multe cluburi pentru homosexuali. Am intrat pe aleea principala si ne-a marcat peisajul uman. Tind sa zic ca fanii X-men, Mutant X si  eventua filmele cu zombie se vor simti foarte atrasi de personajele care se perinda pe aceste strazi. Locatia este una dintre cele mai populare din tot orasul, strazile fiind pline inca de pe la orele sapte seara. Eu am avut si minunata idee de a manca ceva, asa cam intrat intr-o shaormerie plasata in Gay Village. Am avut impresia ca am comandat shaorma, dar ce am primit nu stiu. Carnea era formata dintr-o pasta verzuie intarita la un moment dat si prajita. Macar cartofii erau buni, asa cam ocolit orice urma de carne si am mancat cartofi cu salta si sos de usturoi. A fost cea mai orobila mancare pe care am putut s-o gust de cand am venti in Manchester. Dupa ce ne-am ametit la propriu cu peisajul uman oferit de aceasta locatie, am plecat sa ne plimbam prin zona cu magazine.

Biserica Sf. Berthram

Aici cafenelele si locatiile faine se inchideau, deoarece era deja opt jumatate seara, si se deschideau cluburile pentru pitiponcareala de tip britanic. Pentru a zece-a mia oara am putut vedea britanice imbracate cat mai penibil posibil cu suncile revarsate prin costumatiile de strip-tease pe care le purtau. Dar cireasa de pe tort o formau diferite babe (femei cu varsta onorabila) cu parul vopsit roz, rosu, cu fusta mini si tocuri inalte, avand doi metri in diametru. Am ajuns la concluzia ca zona noastra, Curry Mile,  nu numai ca este cu mult mai interesanta, dar este in general populata de oameni normali. Astfel am decis sa data viitoare o sa iesim la o naghilea din apropiere.

Duminica, am trecut ca deobicei pe la biserica. De aici, un domn pe nume Paul ne-a oferit sa ne plimbe un pic prin zonele mai naturale a orasului Manchester si anume Macclesfield Farm si cateva dealuri din apropiere. Asadar am putut pentru prima daca de cand ma aflu in orasul asta ceva cu adevarat natural. Ne-am plimbat mai toata dupa-masa, fara sa fi mancat mare lucru in ziua respectiva si am ajuns la camin franti de oboseala.

Random Priest

Am fost in alta zi intr-o zona cu adevarat mai interesanta a Manchesterului si anume Castlefield. Aici sunt cateva baruri in care iti poti lua si o ciocolata calda, daca au. Ei o au pe lista, dar nu se stie daca o pot si servi. Am cmandat frumos cate o ciocolata calda la unul dintre barurile aflate pe aceasta parte a cheiului, si dupa ce am asteptat ceva timp a venit chelnerita sictirita si ne-a zis ca nu mai au si daca dorim altceva. Atunci am cerut sa ne aduca ceva latte-uri. Astfel am stat si am asteptat vreo 15 minute dupa care s-au decis ca ar fi dragut sa ne aduca comanda cu acelasi sctir. Tipa nu era est-europeana si nici asiatica. Prin partea aceasta de glob, oamenii nu stiu ce e o cafea, asa ca latte-ul respectiv era mai slab decat ceea ce beau la automatele noastre din facultate.

Sambata, dupa cum planificasem cu cateva saptamani inainte de a veni Dan, am fost la Ilam intr-un pelerinaj catre mormantul sfantului Bertram, ascet din sec VIII. Ne-a luat diaconul cu masina de la biserica pe la opt si ceva dimineata, deci noi a trebuit sa ne trezim pe la sase si ceva. Illam arata superb este Anglia pe care o stii din carti. Este un sat cu o biserica destul de veche, sec XVII din cate am inteles, folosita de anglicani. Preotii ortodocsi au imprumutat-o pentru liturghia cu ocazia sarbatorii Schimbarea la Fata. Au venit si vreo trei popi romani, inclusiv parintele Dan din Nottingham cu care m-am intalnit cand am fost in vizita la Mihaela. Am ramas destul de surprinsa ca la acest eveniment, cunosteam aproape jumatate din participanti, asta deoarece au venit si foarte multi romani, cei din Nottingham, cei din Leeds si cei pe care oricum ii conosteam de la St. Aidan's din Manchester. Mi se pare in continuare destul de interesant cum si acum in sec XXI biserica poate forma comunitati destul de stranse.

Blake Project 2011 (foto: Gwen Jones)

Locul este super fain si merita oricand vizitat, pacat ca se ajunge foarte greu prin astfel de zone, totul necesitand planificari atente cu ceva timp inainte. Slujba a fost foarte interesanta, am putut vedea petnru prima data in viata cum se tine o liturghie cu mai multi preoti, de diferite nationalitati. Nu credeam ca e posibil sa bagi atatia preoti intr-un altar. Ne-am plimbat prin paduricea din apropiere care era super amenajata. Cred ca si un orb putea sa strabata "poteca" aceea pavata. In rest am putut adimira pentru prima data in multi ani randunele. In general nu prea le-am mai vazut de vreo opt-noua ani in coace. Ne-am intors pe seara in Mancehster si Siluana a stat la noi. Duminica ar fi trebuit sa mergem la o mica plimbare cu bicicletele, dar din cauza vremii si a faptului ca eram franti si nu mai aveam mancare, am renuntat.

Astfel am petrecut ultimele doua saptamani. Acum va trebui sa ma axez bine pe dizertatie. Am cam terminat si cu proiectul William Blake. In ultima faza a proiectului, a trebuit sa ma uit atent la gravuri si sa imi dau seama de ce tip sunt. Astfel, la un moment dat din oboseala, am inceput sa ma filmez facand asta. Felicitari celor care au rabdarea sa se uite la toata filmarea.

Toate cele bune, Vrabiuta.

PS- Dossius Vaselinus - se presupune ca a fost generalul roman care a cucerit locatia Gay Village
PSS-Titlu sugerat de Dan.